Pentru copii, jocul e un mod exprimare, e ceva natural și inerent; nimeni nu se mai întreabă azi „de ce se joacă copiii”. Dar, iată cum, din poveștile imaginate și dorințele spuse cu voce tare, ies la iveală adevăruri și dorințe ce ascund doruri imense și suferință. Și lacrimi. Despre acest bulgăr luminos, dar care se simte tot mai des însingurat vorbește spectacolul Extraterestrul care-și dorea ca amintire o pijama, montat de Ioan Brancu, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. Textul lui Matei Vișniec alătură două cosmosuri, unul micro, al detalii aici...

De nu ați văzut Ferma animalelor la Auăleu, degeaba mergeți la proteste. Pentru o mai bună organizare, în vederea recunoașterii dușmanilor de clasă, a discursului demagogic și al celui ce excelează în intenții bune și utopice, faceți-vă periodic rezervare la spectacol (cu puțin noroc și bilet de tren, în șaptesprezece ore vi-s la Timișoara, orașul de baștină al trupei Auăleu). detalii aici...

Unele spectacole nu sunt făcute să fie văzute de anumite persoane. Așa cum se specifică vârsta minimă sau aproximativă la câteva dintre ele, așa ar trebui să te avertizeze și în legătură cu alte categorii. De exemplu, pseudo-feministele de vârstă mijlocie din Banat (sau alte zone) nu au ce căuta în sală la Moș Nichifor montat la Teatrul Act din detalii aici...

Doi actori simpatici, multe păpuși frumoase și amuzante, câteva acrobații de circ și o muzică bine aleasă pentru copiii de toate vârstele. Și națiile. Un spectacol internațional, într-o sală mică, mică, cu o cortină roșie, de care atârnă lumini-licurici. Circus Sampo din Finlanda pune în scenă o poveste din lumea nebănuită a circului. Timp de douăzeci de minute, se perindă detalii aici...

Cine spune că e nevoie de mult decor și de multe costume pentru a face un spectacol să existe? Câteodată e nevoie de foarte puțin: doi actori, câteva păpuși și aproape niciun cuvânt. Aproape. Pentru că muzica poate ține locul dialogului. Pare că actorii Ivo Baric și Susan Aho de la Nukketeatteri Sampo din Helsinky au construit spectacolul Circus Sampo pe principiul less is more. Câteva elemente sunt menite să aducă zâmbete și… cine știe, poate și puțin noroc. Pentru că, așa cum  anunță cuvântul din titlul spectacolului, „sampo” este un obiect care atrage norocul și bogăția. Rămâne ca, după spectacol, să testăm și să detalii aici...

În foaierul Teatrului „Luceafărul”, doi luceferi colorați par că levitează. Se mișcă ușor printre curioșii adunați, mângâie copiii pe creștete, îi invită la poză pe amatorii de selfie-uri inedite. Ești într-un basm din viitor, într-un fel de SF plasat în tărâmului copiilor, plin de bunătate, blândețe și empatie, lumini vii și culori ce-ți iau ochii. The Light of Vision (Lumina detalii aici...

Oare câți dintre noi n-au judecat măcar o dată în viață o persoană de etnie rromă? Clișeele tipice le știm cu toții: fustele colorate cu buzunare pentru furăciuni și pălăriile cu boruri mari, semințele ca fel de mâncare preferat, pseudo-palatele cu turle, manelele și dedicațiile fără număr. Dar care este universul lor real, intim? Cum se conturează poveștile lor de detalii aici...

Poveștile spectacolului au fost de o tristețe covârșitoare. Cinci vieți din mahala ale căror destine șocau spectatorul, cântate burlesc, dansate lasciv și vesel și patetic. Prima poveste, despre nedreptatea nașterii în spitale, m-a șocat prin prisma similarității cu realitatea-mi proprie. Așa că m-am cufundat în spectacol cu entuziasm și frustrare renăscândă. A urmat o prostituată sexagenară (cu care nu m-am detalii aici...

Lumea legendelor străvechi le este tot mai greu accesibilă copiilor. Limbajul este greoi și în plus, există acum povești cu miile, de la desene animate până la sute de cărți, care mai de care mai colorate și mai atrăgătoare pentru ochiul neformat al celor mici. Binevenit este, în aceste circumstanțe, spectacolul Frații Aurorei Boreale, pus în scenă de actorii și detalii aici...

Ajung în foaierul casei cu coloane din Iași și casc ochii către o femeie cu atitudine și haine cum mai văzusem doar la Biserica Baptistă din Piața Traian din Timișoara, când eram mică și nu aveam altceva mai bun de făcut de sărbători decât să mă duc la adunare. Lipea afișe cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, mi detalii aici...

Pe aceeași linie ideatică se află și Visătorul, un spectacol-concert semnat de Ada Milea, unde artiștii nu manevrează păpuși, ci jucării. Pentru Ada Milea nu este prima năstrușnicie de acest gen, amintesc aici Apolodor (unteatru, București), Insula, Svejk în concert (Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca), tot cu un succes grozav la public. Dar în ce constă vraja artistei? 1) se detalii aici...

Spectacolul Petrecerea păpușilor prezintă momente de joc și joacă cu păpuși făcute după vechi tradiții chinezești, astfel suntem invitați, pentru o oră, să ne deconectăm de la métro, boulot, dodo-ul nostru cel de toate zilele și să traversăm (prin) cultura populară chineză a păpușilor și nu numai. Și nu oricum, ci cu fundal de o colorată și polisemantică muzică originară detalii aici...

Când am auzit de spectacolul acesta, l-am trecut rapid pe lista obligatorie. Voiam să văd cine se CREDE în stare să țină copii între 6 și 18 luni pe un scaun, în brațe la mami sau la tati, timp de o oră.  Spectacolul este astfel construit încât să intri în sală cu sufletul gata înmuiat.  Nu poți aștepta în foyer, detalii aici...

Iubitori de pisici, încolonarea! Luați-vă felinele și urcați în microbuz. La Suceava cu voi, nu la vot, ci la Teatrul „Matei Vișniec”. Cu toții veți avea de învățat. Pisicile, după cum unii dintre voi știți, și după cum mi-a povestit chiar una dintre ele, nu sunt simple animăluțe de companie, care doar torc, mănâncă și miaună a nimic. Ele sunt detalii aici...

Alexandra Badea este un nume important atât în dramaturgia românească, cât și în cea franceză contemporană. Mărturie a acestor afirmații stau zecile de piese de teatru care au o rezonanță pe scena teatrului european. Perfect compus este o piesă de teatru cu mare potențial cinematografic, care vorbește despre rănile deschise, produse și din necunoașterea noastră ca indivizi și ca nație. detalii aici...

Istoria este una din cele mai importante componente identitare, dar poate mai important este felul în care aceasta este spusă și transmisă. Teatrul „Radu Stanca” aduce în discuție o lecție de istorie, una care provine chiar de la Iași. Pogromul de la Iași și consecințele acestuia sunt reconstituite parțial în spectacolul Perfect Compus prin suprapunere spațio-temporală: trecem prin anii ’40, detalii aici...

Sceptică… și cu o doză de anxietate față de clovni am ajuns la spectacolul Katastrofa Clown venit din Italia. Reprezentația nu numai că nu a fost o catastrofă, ba mai mult, mi-a și vindecat spaimele în ceea ce privește omuleții agitați cu nas roșu. Un amestec de giumbușlucuri, balonașe de săpun și magie a încântat timp de 40 de minute copiii și detalii aici...

Nu știu cum erau actorii americani, membri ai trupei Trap Door, înainte să îl cunoască pe regizorul Szabó K. István, înainte de a juca într-un spectacol care respiră est-europenitate prin toți porii săi. Oricum, i-am cunoscut seara trecută și nu mi-a venit să cred. Sunt la fel de balcanici ca noi, ca mine, adică, nu aș îndrăzni să vă acuz detalii aici...

Am intrat în sala care părea că răsuflă alături de scenă de cel puțin un veac și jumătate. M-am simțit ca pe un alt continent! Unul mai bun. Culori, veselie, voioșie, cântec, voci și multe, multe instrumente, chitare, bongosuri, tobe, papagali de plastic în colivie cu luminițe, clopoțele, bare de spună pentru înot, oale, tigăi, capace și încă pe atât detalii aici...

Trăind într-o țară est-europeană, a fi călător în trenul Occidental Express al trupei Trap Door din Chicago este un lucru de la sine înțeles. La fel ca bătrânul unchi ce tânjește să atingă trenul în care se înghesuie bunăstarea vestică, mulți est-europeni trăiesc într-o comparație obsesivă… cu capra vecinului. „În vest nu vezi așa ceva”, „dacă eram dincolo, așa ceva detalii aici...

Ce poate fi mai derutant decât un agitat nevrotic cu nas de clovn care așteaptă să înceapă spectacolul? Al lui! Hop și eu nerăbdătoare la (și în) rândul meu, nesigură că acolo vreau să fiu. Nu de-alta, dar erau în același timp încă două spectacole pe care aș fi vrut să le văd. Mi s-a făcut frică de plictiseala agitată detalii aici...

Teatrul Țăndărică din București își încântă publicul tânăr cu povestea muzicanților din Bremen, narată prin intermediul păpușilor. Găsind instrumente muzicale abandonate, un măgar se hotărăște să le păstreze și cooptează în drumul său, alți trei tovarăși − câinele, pisica și cocoșul. Nucleul poveștii se învârte în jurul ideii de indispensabilitate, susținută, în finalul istoriei, de uniunea celor patru animale într-o detalii aici...

Nu știu cum au privit copiii spectacolul Pe bune, dar eu, ca adult în sală, am avut impresia că s-au angajat cu toții să-mi facă mie dimineața plăcută.  A fost despre adevăruri și minciuni, despre cele în care zbiară evidența, dar și despre cele dubioase, despre judecăți și prietenii, despre alb și negru și gri. A fost mișto cum o detalii aici...

Condiția artistului este un subiect pe cât de inepuizabil în resurse și posibilități de creație, pe atât de clișeistic în nume. Reacțiile, jocul, „sângele dăruit pe scenă”, ura față de critic, față de colegi, public, barbari, țoape, frustrarea și bucuria de după un spectacol, vanitatea, mândria și sentimentul ăla ascuns că celălalt a fost mai bun, impresia de a le detalii aici...

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr își începe în forță prima seară cu spectacolul Stage Dogs. Alături de Marcel Iureș, Florin Piersic Jr., atât în postura de actor, cât și în cea de regizor, creează o balanță a generațiilor. Doi actori devin piatră de hotar între două viziuni distincte. Actorul experimentat, interpretat de Marcel Iureș, se transformă – pentru detalii aici...

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr a început pentru mine cu o zi în avans. Sau măcar cu 17 ore, plus întârzierea de rigoare, care a trecut bine de sfertul academic, cum mă și așteptam de altfel din partea CFR-ului. Folosirea în aceeași propoziție a cuvântului „academic” și CFR mă zgârie la ureche, dar o las, că era totuși detalii aici...

Cât de important este să îţi defineşti identitatea în raport cu un grup de oameni? Sau mai bine zis cum o defineşti? Căutarea identităţii este un subiect extrem de actual, cu atât mai mult cu cât reperele lipsesc. Deşi avem acces la informaţie şi suntem agresaţi în fiecare zi de materiale vizuale care par să ne îndrume, efectul este unul detalii aici...

„Nevoia de mângâiere este mereu mai mare decât orice mângâiere”, spune Mihail Siskin în romanul sau Scrisorar. Scriitorul, subliniază astfel veşnic nesatisfăcuta dorinţă de absolut a omului. Vrem să păstrăm cu orice preţ ceea ce ne face fericiţi şi ne iluzionăm că putem deţine acest ceva pentru totdeauna. Dar totdeauna este un cuvânt fragil. Spectacolul Wolfgang, producţie a Teatrului Tineretului detalii aici...

A îl vede pe B B o vede pe A A face doi paşi către B B face doi paşi către A A şi B se privesc   A îl vede pe B B o vede pe A A face doi paşi către B B face doi paşi către A A şi B îşi dau mâna   A îl vede detalii aici...