Șoptitorii – o dată nu e suficient

„Șoptitorii” este ceea ce numesc eu un spectacol deplin: actori care umplu spațiul, un text bun (simplu rezolvat, cu fragmente din marii grei, de la Dumnezeu și Bradbury la Ion Creangă însuși), o viziune regizorală excentrică și cu sens și un spațiu în care spectatorii și actorii se confundă. Atâta că unii ascultă și privesc în timp ce ceilalți construiesc un joc presărat cu dans contemporan și cuvinte mari și drepte.

Spectatorul este răsfățat (sau traumatizat?) pe alocuri, fiind preluat în one-to-one-uri multiple, în care i se recită, printr-un tub care distanțează mai mult decât o mână făcută punte între gură și ureche în jocul de-a „telefonul fără fir”. Eu am nimerit Lorca în partea mea individuală de spectacol, poezia „Nocturnă pe Brooklyn Bridge”, care, deși rostită de o față zâmbitoare, m-a băgat într-un film macabru din care nu am mai putut ieși pe toată durata spectacolului. Totul a avut greutate apoi și am luat totul (prea) în serios. Nu pot să nu mă întreb care a fost impactul asupra omologilor mei din sală, în funcție de porția artistică primită la tub. Ce idee ingenioasă să divizezi și mai mult un public, nu doar prin propria percepție ci și prin oferirea unei experiențe diferite. Pentru că spectacolul celor de la TEXTE BUNE ÎN LOCURI NEBUNE, Cluj-Napoca, nu este un spectacol ci, de fapt mai multe. Nu pot decât să concluzionez că va trebui să îl văd de mai multe ori.

Carmen Tărniceru

Spectacole la Teatrul „Luceafărul” Iași »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »