Spectacolul Asociației de Dezvoltare Personală „Grigore Popa” din București aduce pe scenă, cu sensibilitate, delicatețe, atenție și grijă față de public o istorisire despre o sămânță care crește, învață, evoluează pe toate planurile și se transformă într-o floare de toamnă târzie. Povestea curge ușor, iar copiii din sală știu că poate fi a oricui, învățând sau consolidând gânduri despre empatie, cunoaștere și afecțiune.

Jocul păpușilor e grațios, iar cei care îl creează au experiență în interacțiunea cu publicul prea-tânăr, denotând răbdare și apreciere. Spectacolul se adresează deopotrivă copiilor și adulților tipici și celor cu dizabilități. Include, spun realizatorii, toate dizabilitățile existente. Nu știu dacă e așa, dar susțin cu tărie că tratează cu iubire toate ființele de pe pământ, sau cel puțin, pe cele din sală. Pe toată durata sa, spectacolul este tradus în limbajul frumos al surdomuților. Traducerea întregește povestea și îi dă încă un sens: cel al conștientizării.

Carmen Tărniceru