Am avut bucuria de a mă deconecta de la realitatea cotidiană prin intermediul spectacolului Două spade, un spectacol de mișcare, parte a modulului FITPTI dedicat producțiilor realizate de școli de teatru din țară și străinătate. Absolvenții specializării Actorie ai Facultății de Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia Chișinău își arată priceperea într-un spectacol care utilizează lupte scenice, mizând pe limbajul corporal, detalii aici...

Ați fost vreodată puși pe gânduri atât de profund de un „simplu” spectacol? Vi s-a întâmplat să intrați în sala de spectacol fără să știți absolut nimic despre ceea ce va urma? Sinceră să fiu, recomand din suflet acest exercițiu care vă poate lăsa cu gura căscată. Exact aceasta a fost experiența mea cu spectacolul Omul Pernă. Un spectacol cu detalii aici...

În Lăptic, regizorii Bogdan Untilă și Adriana Bordeanu aduc în fața spectatorilor „jumătatea feminină” și „jumătatea masculină”, restrânse simbolic la un număr de 4 personaje pentru fiecare dintre cele două tabere ce poartă pecetea unor stereotipuri funcționale și adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. În ciuda delimitării rigide între cele două părți, ilustrată prin împărțirea spectacolului în două planuri, cel al detalii aici...

Una dintre activitățile mele preferate pentru a lua „o gură de aer” de la viața reală este vizionarea spectacolelor de teatru destinate copiilor. Astfel, redevin și eu copil. Pinocchio, o poveste cu care au crescut multe generații, reușește să ia o nouă formă cu ajutorul Teatrului „Căluțul de mare” din Constanța, ajungând și la sufletele copiilor de azi. Pe lângă detalii aici...

Teatrul Puck Cluj Napoca aduce la Iași spectacolul de păpuși Don Quijote, apropiind de copii, prin metode ingenioase și ilustrative, povestea marelui cavaler ce crede până la capăt în idealul său. Scena este gândită și construită pe mai multe planuri, astfel încât putem separa lumile pe care Don Quijote le accesează împreună cu celebrul său scutier, Sancho Panza. Aflați mereu detalii aici...

Spectacolul E adevărat, e adevărat, e adevărat! este semnalul de alarmă activat prin butoanele de panică ale unor întâmplări reale care s-au petrecut în secolul al XVII-lea. La Roma, în anul 1612, are loc procesul lui Agostino Tassi, în urma violării tinerei pictorițe Artemisia Gentileschi. Reconstruirea acestor întâmplări pe scenă, după mai bine de patru sute de ani, urmărește să detalii aici...

Mai mult decât titlul faimosului tablou al Artemisiei Gentileschi, Iudita îl decapitează pe Olofern este strigătul de luptă cu care spectacolul E adevărat, e adevărat, e adevărat ne înarmează și ne înzdrăvenește odată ce devenim părtași la confruntarea cu violența și abuzul, cu opresiunea și umilința, cu negarea și minimalizarea, cu nedreptățile îndurate de protagonistă și, dimpreună cu ea, de detalii aici...

Povești de viață și de moarte se țes între undele și frecvențele postului de radio Seaside Stories de la Constanța, singurul radio netoxic unde dedicația costă 15 lei. Pentru aceeași sumă un băiat primește o mamă de bătaie pe câmpul ce separă marea de oameni și melci. În timp ce coasta ruptă și cochiliile melcilor pâraie, 5 lei se dezlipesc detalii aici...

Spectacolele lui Radu Afrim lucrează întotdeauna cu stop-cadre de conștiință, cu stări explorate în profunzime, cu imagini și monologuri care halucinează și produc transpuneri complete în trăirile personajelor. Acest lucru se întâmplă și cu Seaside Stories, un spectacol compus din frânturi de povești (care alcătuiesc un întreg), care se completează până când devin variante ale uneia și aceleiași experiențe: vara detalii aici...

ONE MAN aproape SHOW, cu un scenariu scris și interpretat de Pavel Bartoș, reușește să facă transparente granițele dintre ficțiune și realitate, folosind inspirat biograficul pe care actorul îl tratează cu mult umor și ironie. Protagonistul își documentează atent viața încă de la începuturi, marcând etape care primesc o importanță majoră în conștiința. Pornind de la copilăria unde neajunsurile au detalii aici...

Regizat de Radu Afrim și adus vineri seară pe scena mare a Teatrului „Luceafărul” de către Teatrul de Stat Constanța, Seaside Stories, construit în jurul textelor lui Marius Chivu, ale Lavinicăi Mitu, Simonei Goșu, Ninei Cassian, Nicoletei Dabija, ale lui Tudor Ganea și ale lui Dan Alexe, se dezvăluie sub forma unui mozaic de povești culese de pe plaje însorite. detalii aici...

Spectacolul Douăsprezece feluri de a-ți ascuți colții ne aduce mai aproape de ideea artelor care se întrepătrund. Jonglând cu vizualul și auditivul, stimulează atenția micilor spectatori, Viviana Amaya spune în limba engleză povestea lui Elisandro, copilul care trăiește într-un univers al vampirilor și pentru care adaptarea la acesta pare imposibilă. Spectacolul mizează pe dimensiunea fantastică, captivantă a unei lumi cu detalii aici...

Există lucruri despre care nu ai voie să vorbești, întrebări despre tine la care trebuie să eviți să răspunzi: rădăcinile tale poloneze, tatăl tău nazist și scandalul antisemit în care ești implicată. Unde acestea se intersectează se naște un parcurs ce nu îți mai aparține ție, ci unui potențial posesor al premiului Nobel. Există subiecte despre care trebuie să vorbești detalii aici...

Chiar înainte de intrarea actorilor pe scenă, se poate observa cum decorul lucrează eficient, prin toate elementele sale, pentru crearea universului pe care spectacolul Neliniște îl construiește. Scena înfățișează o cameră din casa scriitoarei Ula Richter, cu obiecte de mobilier de un bleumarin electric și hipnotizant, care se adaugă la minimalismul elementelor scenografice.Aceste elemente reușesc să creeze întocmai o stare detalii aici...

Moartea este un concept dificil, un subiect greu de digerat și o realitate cruntă. Cei rămași în viață îi simt apăsarea, durerea, ireversibilitatea. După care, timpul ajută să treacă. Trecerea este apanajul vieții, nu al morții. În moarte, totul rămâne. Spectacolul „Întoarcerea acasă” ne prezintă această perspectivă și mai tulburătoare: cea a morților. Ca spectatori, suntem coborâți alături de ei detalii aici...

Spectacolul Asociației de Dezvoltare Personală „Grigore Popa” din București aduce pe scenă, cu sensibilitate, delicatețe, atenție și grijă față de public o istorisire despre o sămânță care crește, învață, evoluează pe toate planurile și se transformă într-o floare de toamnă târzie. Povestea curge ușor, iar copiii din sală știu că poate fi a oricui, învățând sau consolidând gânduri despre empatie, detalii aici...

„Șoptitorii” este ceea ce numesc eu un spectacol deplin: actori care umplu spațiul, un text bun (simplu rezolvat, cu fragmente din marii grei, de la Dumnezeu și Bradbury la Ion Creangă însuși), o viziune regizorală excentrică și cu sens și un spațiu în care spectatorii și actorii se confundă. Atâta că unii ascultă și privesc în timp ce ceilalți construiesc detalii aici...

Când ți-a șoptit cineva ceva la ureche ultima dată? Ei bine, mie mi s-a întâmplat la FITPTI unde l-am regăsit pe Stephen King alergând printr-un tub direct în timpan. Tonomate vii de istorie te invită să îți șoptească fragmente de literatură interzisă și îți reamintesc că cenzura nu e tocmai un capitol încheiat. Mi-am adus aminte de cartea Fahrenheit 451 detalii aici...

Gardenia lui Zoltán Balázs se aseamănă cu un escape room din care ai șanse minime de evadare. Personajele sunt captive într-o istorie repetitivă care își schimbă decorul, dar nu și deznodământul. Există oare o posibilitate de a găsi ieșirea? De a păcăli regulile ce trebuie urmate, dar care se dovedesc a fi capcane? Patru femei conectate prin sânge și istorie detalii aici...

Fie că îl vizionezi (de) la Timișoara sau (de) la Iași „Turnul. #Următorul nivel” se vede la fel: prin intermediul headset-ului Oculus. Și odată intrat în spațiul VR al spectacolului accesăm un nou tărâm pe cât de neexploatat încă în spațiul românesc (atât real cât și virtual), pe atât de fascinant. Regizat de Alex Mihăescu, pe un text scris alături detalii aici...

Din punctul meu de vedere, Zoltán Balázs este de departe unul dintre cei mai interesanți regizori. Gardenia, spectacolul montat la Teatrul Odeon, motivează perfect afirmația mea. Textul care stă la baza montării poate fi considerat un studiu transgenerațional, care își începe desfășurarea în secolul XX, wake-up callerul occidentului. Femeia 1 se îndrăgostește de un colonel, dar societatea o respinge, soțul detalii aici...

Credit photo: Luana Popa și Dinel Teodorescu...

Credit photo: Luana Popa și Dinel Teodorescu...

Într-o dimineață de duminică, atunci când unii dintre noi încă își mai dormeau somnul de frumusețe, esplanada Teatrului „Luceafărul” răsuna de muzică și hohote de râs. De la copiii pe care părinții îi aduceau la spectacol, până la seniorii care au fost atrași, cu sau fără voia lor în „capcana” spectacolului, cu toții râdeam din tot sufletul la spectacolul de detalii aici...

De câte ori nu am stat într-o gară oarecare în așteptarea unui tren care are grijă să întârzie destul, încât imaginația să ni se activeze? În Stația clovnilor, un domn afabil și în vârstă așteaptă un tren, doar el și ceasul care se grăbește pe măsură ce călătorul își pierde răbdarea. Acele ceasornicului merg în față și în spate spre detalii aici...

Trăim într-un secol în care mâncarea a devenit supra-ambalată, extrem de procesată, iar fructele și legumele nu sunt niciodată suficiente în farfuriile noastre. Așadar, regândirea dietelor devine încet-încet o nevoie, alături de stârnirea interesului (și a poftei, de ce nu?) celor mici pentru simplitate și hrană sănătoasă. Și cine-ar fi crezut că fructele și legumele pot străluci pe scenă? Teatrul detalii aici...

În sufrageria universală a lui Caragiale, rufele se spală în public, iar musafirii nepoftiți devin membri al familiei. „O noapte furtunoasă” în varianta celor de la Auăleu așterne subiecte importante sub o lupă inversă ce micșorează și ridiculizează pentru a atrage atenția. Politica e doar un exercițiu de dicție, masa poporului devine o piesă de mobilier din camera de zi, detalii aici...

Dacă m-ar ruga cineva să-i spun în câteva cuvinte cum a fost spectacolul Toată liniștea din lume de la Centrul de Teatru Educațional Replika, i-aș răspunde cu afirmația din titlu. Pe o platformă albă de aproximativ 2 m lățime pe 5 m lungime, o însoțim cu privirea pe Katia Pascariu, care interpretează o mamă singură a doi băieți de 16, detalii aici...

Îmi era dor de un spectacol de teatru care să îmi placă mie, dar să le placă și părinților mei. Nu, ei nu au fost în sală, dar sunt convins că „Grand Hostel Timișoara” ar putea să fie jucat cu mare succes peste tot în țară. Nu contează că nu înțelegi poantele cu pleșca sau nu știi străzile din orașul detalii aici...

Credit photo: Luana Popa...