Când ți-a șoptit cineva ceva la ureche ultima dată? Ei bine, mie mi s-a întâmplat la FITPTI unde l-am regăsit pe Stephen King alergând printr-un tub direct în timpan. Tonomate vii de istorie te invită să îți șoptească fragmente de literatură interzisă și îți reamintesc că cenzura nu e tocmai un capitol încheiat. Mi-am adus aminte de cartea Fahrenheit 451 în care pompieri anti-cărți primesc misiunea de a le da foc acestora și locuințelor în care s-ar mai putea ascunde urme de literatură. De asemenea, instalația umană părea un cor samizdat ce evocă practica din timpul cenzurii Uniunii Sovietice.
Pentru generația mea și mai ales pentru cele de după este greu de conceput ideea unei literaturi interzise. Pare aproape imposibil să-ți dorești să citești ceva și să nu găsești pe internet sau la multitudinea de edituri și librării o carte pe motiv că ar fi interzisă. Cu toate acestea, evenimentele petrecute recent la Institutul Chautauqua sunt un mare semnal de alarmă. Pregătit să țină o prelegere, Salman Rushdie este înjunghiat și dus în stare gravă la spital. Cauza trebuie căutată în acțiunile extremiste ale fanatismul religios care a condus la fatwa (1989), decretul prin care musulmanii aveau libertatea de a-l ucide pe scriitor; ba mai mult asasinul urma să fie recompensat cu câteva milioane de dolari.
În ciuda faptului că trăim un prezent în care poveștile personale sau colective iau amploare în spațiul cultural, există mereu riscul denaturării, al instigării, al falsului adevăr și al cenzurii. Decât să ne culcăm pe-o ureche, mai bine o ciulim către șoptitori și pâlniile lor prin care curg fragmente din hărțile literare ale unor tărâmuri vânate și detestate de milioane de oameni.
Diana Katharina
