Pinocchio – Teatrul ,,Căluțul de mare” Constanța

Una dintre activitățile mele preferate pentru a lua „o gură de aer” de la viața reală este vizionarea spectacolelor de teatru destinate copiilor. Astfel, redevin și eu copil.

Pinocchio, o poveste cu care au crescut multe generații, reușește să ia o nouă formă cu ajutorul Teatrului „Căluțul de mare” din Constanța, ajungând și la sufletele copiilor de azi. Pe lângă reacțiile absolut inedite ale foarte tinerilor spectatori când se sting luminile și începe spectacolul, pot spune cu mâna pe inimă că micii spectatori au fost uluiți de montare. De la preaiubitele marionete până la ingeniozitatea costumelor, actorii au reușit să ne facă să ne simțim parte din lumea lui Pinocchio și a prietenilor săi.

Acompaniați de muzică și alături de diverse personaje dinamice, micuții învață alături de Pinocchio, băiețelul năstrușnic, unele dintre cele mai importante valori: recunoștința, sacrificiul și aprecierea. Iar, la final, copiii realizează faptul că pot fi răsplătiți după fapte, așa cum și Pinocchio a fost răsplătit de către Zâna cea Bună, devenind un băiețel real.

advanced-floating-content-close-btn

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

TikTok Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »