Spectacolul Douăsprezece feluri de a-ți ascuți colții ne aduce mai aproape de ideea artelor care se întrepătrund. Jonglând cu vizualul și auditivul, stimulează atenția micilor spectatori, Viviana Amaya spune în limba engleză povestea lui Elisandro, copilul care trăiește într-un univers al vampirilor și pentru care adaptarea la acesta pare imposibilă. Spectacolul mizează pe dimensiunea fantastică, captivantă a unei lumi cu superputeri și posibilități infinite, iar discursul puternic și esențial pe care îl propune are în centrul său valorile. Dragostea față de cei apropiați învinge. La fel de liniștitor se așterne și gândul că este perfect în regulă să fii diferit, să accepți că modul de a trăi al celorlalți s-ar putea să nu ți se potrivească. Asta învață Elisandro și le oferă acest exemplu și copiilor care îi ascultă povestea. Spectacolul își câștigă aprecierea și prin folosirea inspirată a imaginilor și rostirea textului în engleză. Ceea ce se înfățișează ca fiind de-a dreptul fascinant ține de mesajul și de emoția ascunse într-o lume magică, ficțională. Ele nu fac altceva decât să le vorbească sub alte forme despre cei mici, despre creșterea lor și despre acordul în care se vor regăsi cu ei înșiși.
Denisa Grădinaru