Teatrul Luceafărul, turneu în Republica Moldova

Parte a misiunii artistice a Teatrului Luceafărul din Iași, păstrarea legăturilor culturale cu românii de dincolo de Prut se concretizează zilele acestea printr-un nou turneu în Republica Moldova. Realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, turneul constă într-o serie de trei reprezentații cu spectacolul Amintiri din copilărie după Ion Creangă.

Realizată de regizorul Constantin Brehnescu, autor al dramatizării și al regiei, creația este parte a Integralei Creangă, proiect de cursă lungă al artiștilor ieșeni care consideră o obligație culturală transpunerea scenică a cât mai multe dintre scrierile marelui povestitor. Actuala versiune scenică este inspirată de câteva dintre momentele foarte cunoscute din cartea cu Nică, propunându-și să-l urmărească pe protagonist, așa cum specifică regizorul Constantin Brehnescu, “în acelea în care personajul stă cu nasul în Psaltire, buchisind sub atenta supraveghere a pitorescului Popa Duhu și a dorinței nestăpânite a Smarandei de a-și vedea odrasla preot. Dar și asupra întâmplărilor nostime cu pupăza din tei și cireșele mătușii Mărioara. Procedeele artistice folosite în relatarea scenică a acestor momente sunt diverse, dinamice și ele vor atrage atenția tuturor generațiilor. Pentru că Amintirile din copilărie nu li se adreseaza doar celor mici.”

Această producție este un spectacol gândit vizual sub patina timpului, într-o cromatică sepia, specifică rememorărilor, în care culoarea vine și din acțiunile scenice și din interpretarea actoricească.  În rolul lui Nică apare actorul Claudiu Gălățeanu, secondat la rampă de Viorel Vârlan (Ion Creangă), Ionela Arvinte (Smaranda, mama lui), Cătălin Cucu (Ștefan a Petrei, tatăl  lui), Raluca Pintilie (Mătușa Mărioara), Gabriel Lazăr (Un moșneag în iarmaroc/ Popa Duhu), Beatrice Volbea (Smărăndița), Cristian Gheorghiu (Trăsnea), Emanuel Florentin (Gâtlan), Paul Sobolevschi (Mogorogea).

Turneul înseamnă trei reprezentații: la Căușeni, Căinari și Cimeșlia, pe 7, 8, respectiv 9 mai.

Director artistic,
Oltița Cîntec

Teatrul Luceafarul Iași premieră spectacol copii Amintiri din copilărie Ion Creangă

Teatrul Luceafarul Iași premieră spectacol copii Amintiri din copilărie Ion Creangă

advanced-floating-content-close-btn

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR Iași programul FITPTI 2024 »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »