Teatrul Luceafărul reia spectacolele în interior

După șase luni de strămutare, în acord cu normele pandemice, inițial în mediul online (sub genericul „La distanță, dar în continuare împreună!”, în lunile martie, aprilie și mai), apoi în aer liber („Stagiunea estivală”, în lunile iulie, august și septembrie, în fața Teatrului, în curte la Bojdeuca lui Ion Creangă și la Amfiteatrul Palas), de la finalul acestei săptămâni artiștii și publicul se vor reîntâlni în sala mare.

Incinta a fost pregătită conform regulilor epidemiologice stabilite prin ordinul comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății. Astfel, prin impunerea distanțării de 1,5 m, din totalul de 450 de locuri rămân disponibile 150, adică aproximativ 30 la sută din capacitate. După măsurători, au fost blocate anumite scaune, spectatorii având posibilitatea să stea alături în familie, grupați câte doi, trei sau patru, în funcție de situație. De asemenea, au fost stabilite trasee separate pentru public și actori, s-au pregătit dezinfectante.

Primul spectacol programat este Jack și vrejul de fasole, după o poveste englezească (regia Ion Ciubotaru, scenografia Alina Dincă Pușcașu, muzica Diana Roman, momente de free style Felicia Purice Russ, cu Alex Iurașcu/ Sebastian Munteanu, Liliana Mavriș Vârlan/ Ionela Arvinte, Mariana Teleman/Elena Zmuncilă, Paul Sobolevschi/Maftei Dragoș, Viorel Vârlan/Cristian Gheorghiu.) Jack și vrejul de fasole se va juca vineri, 11 septembrie, cu începere de la orele 19.

Duminică, 13 septembrie, de la orele 19, se va juca un alt mare succes al Teatrului Luceafărul – Frumoasa și Bestia după Frații Grimm (dramatizare Călin Ciobotari, regia Ion Ciubotaru, scenografia Viorica Perju, cu actorii Ioana Iordache, Dragoș Maftei, Raluca Pintilie, Viorel Vârlan, Aurelian Diaconu, Elena Zmuncilă, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Claudiu Gălățeanu).

“Am ales aceste două titluri datorită valorii lor, atractivității și întrucât se califică și la normele de protecție a personalului artistic. Au distribuții mai puțin numeroase, există posibilitatea distanțării actorilor fără să afecteze calitatea artistică. Actorii vor juca cu viziere, un element nou în convenția teatrală, care va completa costumul de scenă. Este cea mai bună soluție pentru a limita riscurile epidemiologice”, a precizat directorul artistic al Teatrului Luceafărul, teatrologul Oltița Cîntec

Varianta recomandată pentru achiziționarea biletelor este cea online (www.bilet.ro), casieria Teatrului închizându-se cu 15 min înainte de ora spectacolului, pentru a evita aglomerarea. Publicul este rugat să vină în timp util la teatru, pentru a putea să își ocupe locurile fără riscul aglomerării. De asemenea, la finalul spectacolului, după aplauze, părăsirea sălii se va face în mod organizat, începând cu rândurile cele mai apropiate de ieșire.

În paralel, vor continua și spectacolele în aer liber, la Bojdeuca lui Ion Creangă. Sâmbătă, 12 septembrie, de la orele 16, este programat Punguța cu doi bani, iar duminică, de la orele 11, Povestea celor trei purceluși.

Frumoasa și Bestia este cel dintâi nou titlu pe care artiștii de la Teatrul „Luceafărul” din Iași îl adaugă pe afișul permanent al instituției

Like pentru noua pagină de Facebook a Teatrului Luceafărul

Spectacolele săptămânii »»»

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR Iași 2020 »»»

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR Iași 2020

Translate »