Teatrul Luceafărul, prezențe în Festivalul Național de Teatru

Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) are loc în intervalul 5-13 noiembrie, la București. Una dintre cele mai importante platforme ale artelor teatrale din cursul anului, FNT reunește spectacole, expoziții, lansări de carte, ateliere, dezbateri, întâlniri.

Teatrul Luceafărul va fi prezent în program printr-un atelier de critică teatrală susținut de teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al instituției, și un atelier de actorie susținut de artistul George Cocoș. Atelierul de critică teatrală se va concentra pe tema Receptarea critică și noile medii și este programat vineri, 11 noiembrie, ora 11. Oltița Cîntec va fi protagonista altor două evenimente. Marți, 8 noiembrie, de la ora 18.30, în sala Studio a Teatrului Odeon din București, va fi lansată a treia parte a Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc, un proiect lansat în 2020 de Asociația Română a Artelor Spectacolului (ARPAS). Teatrologul ieșean s-a implicat încă de la început în acest proiect de conservare teoretică a teatrului autohton, realizând fișele de dicționar pentru mai multe personalități de marcă. ″În această a treia rundă de completare a dicționarului am scris fișele pentru compozitorul Vasile Șirli, pentru criticul de teatru Sorina Bălănescu, actorul Petru Ciubotaru și am realizat o reconstituire a spectacolului Phaedra realizat de Silviu Purcărete. DMTR este un instrument mai mult decât necesar pentru toți cercetătorii, pentru toți cei care îndrăgesc arta teatrului.” precizează Oltița Cîntec. Numele Teatrului Luceafărul mai este înscris în programul FNT și la secțiunea lansări de carte. Duminică, 13 noiembrie, ora 11, la Cărturești Lipscani va fi prezentat volumul colectiv bilingv coordonat de Oltița Cîntec, Sub vremuri. Teatru și conflict/Sign of the Times. Theatre and Conflict, editat de Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Printre contributori se află nume consacrate ale analizei teatrale actuale Irina Wolf (Austria), Mirella Patureau (Franța), Iulia Popovici, Daniela Șilindean, Oana Stoica, Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki, Mihaela Michailov, Oltița Cîntec.

George Cocoș este, începând cu 2014, actor al Teatrului Luceafărul din Iași, numele său figurând în spectacole realizate de Radu Nica, Oana Leahu, Ion Ciubotaru, Ana Crăciun Lambru, Bobi Pricop, Konrad Dworakovski etc. Din 2018, a scris mai multe texte pentru teatru, unele deja puse în scenă la Iași, Piatra Neamț, Sibiu.  Atelierul pe care îl va susține în FNT ″va fi bazat pe interacțiunea activă dintre participanți, urmărind capacitatea de dezvoltare a lucrului în echipă prin mijloace teatrale și va fi destinat în special adolescenților. Atelierul se va axa pe acele jocuri inspirate din lumea teatrului ce pot produce coeziuni in cadrul grupului, astfel încât rezultatul final să fie eficient și spectaculos″, precizează George Cocoș.

advanced-floating-content-close-btn

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »