Spectacol de sezon la Teatrul Luceafărul

Întrucât a început luna decembrie, pe afișul Teatrului Luceafărul a intrat în centrul atenției un spectacol cu specific de sărbători de iarnă. Crăciunul jucăriilor. La școală este oferta de sezon a artiștilor teatrului pentru copii și tineret, o creație care transpune publicul în lumea magică a lui Moș Crăciun. Povestea din scenariu are în atenție câteva tipologii de cadouri pe care Moșul le așază tradițional sub brad și pe care autorul textului pentru scenă, Dan Doboș, le-a transformat în personaje: Păpușa, Mingea, Cartea, Robotul într-o serie de peripeții pe care acestea le au tocmai la Polul Nord. Locul acțiunii e casa lui Moș Crăciun, iar tema o constituie pregătirea pentru seara de Ajun plus o serie de peripeții nostime care pigmenteaza scenariul. Ca în orice poveste care li se adresează celor cu sufletul deschis la visare, totul se încheie cu bine, pentru că Moș Crăciun, protagonistul spectacolului de la Luceafărul și al sărbătorilor de iarnă, se îngrijește de acest lucru. Regia spectacolului îi aparține lui Ion Ciubotaru, scenografia, Vioricăi Perju, muzica lui Radu Ștefan, iar din distribuție fac parte actorii Ioana Iordache (Păpușa), Ionela Arvinte (Mingea), Paul Sobolevschi/ Claudiu Gălățeanu (Robotul), Carmen Mihalache (Elf), Elena Zmuncilă (Bradul), Gabriela Andrei (Cartea), Iulia Deloiu Trif (Elf), Aurelian Diaconu (Moș Crăciun).

Spectacolul se poate juca în egală măsură pentru firme care doresc să le ofere angajaților un bonus de Crăciun. La sediu, el este programat pentru duminicile de 8 și 22 decembrie, ora 11.30, sala mare. În timpul săptămânii, instituțiile de învățământ interesate se pot adresa serviciului specializat al Teatrului Luceafărul.

Miercuri, 4 decembrie, Crăciunului Jucăriilor. La școală se va juca la Suceava, la invitația Teatrului Municipal „Matei Vișniec” (de la orele 11 și 13). Iar duminică, 8 decembrie, 50 de copii din localitatea Crucea vor veni pentru prima oară în viața lor la teatru, la Teatrul Luceafărul, pentru a viziona spectacolul.

Prețul unui bilet la spectacolele duminicale ale Teatrului Luceafărul este 14 lei. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului sau de pe platforma bilet.ro.

Director artistic,
Oltița Cîntec

Crăciunul jucăriilor 3. La școală

Crăciunul jucăriilor 3. La școală

Crăciunul jucăriilor 3. La școală

Crăciunul jucăriilor 3. La școală

Crăciunul jucăriilor 3. La școală

„Crăciunul jucăriilor 3. La școală”, de Dan Doboș

Translate »