Ce altceva putea fi mai potrivit pentru sărbătoarea internațională a copiilor decât un nou spectacol, și nu orice spectacol, ci tocmai AMINTIRI DIN COPILĂRIE? Echipa artistică a Teatrului Luceafărul a lucrat la acest proiect sub coordonarea scenică a regizorului Constantin Brehnescu, un senior al artei teatrului pentru publicul tânăr, care spune: „Îmi doream de un oarecare timp să reiau în formă scenică câteva din momentele Amintirilor lui Ion Creangă. M-am oprit, iată, la acelea în care Nică, la pubertate, stă cu nasul în Psaltire, buchisind sub atenta supraveghere a pitorescului personaj, Popa Duhu, și a dorinței nestăpânite a Smarandei de a-și vedea odrasla preot. Dar și asupra întâmplărilor nostime cu pupăza din tei și cireșele mătușii Mărioara. Procedeele artistice folosite în relatarea scenică a acestor momente sunt diverse, dinamice și ele vor atrage atenția tuturor generațiilor. Pentru că Amintirile din copilărie nu li se adreseaza doar celor mici.”
Noua producție este un spectacol gândit vizual sub patina timpului, într-o cromatică sepia, specifică rememorărilor, în care culoarea vine și din acțiunile scenice și din interpretarea actoricească. Rolul lui Nică, „copilul universal”, i-a fost atribuit lui Claudiu Gălățeanu, care va portretiza personajul “ca un copil neastâmpărat, plin de idei năstrușnice, pus mereu pe șotii. Pentru orice actor, a juca un copil e o provocare, iar eu l-am abordat gândindu-mă mereu la copilăria mea, la stările și trăirile acelor vremuri. Pentru că fiecare dintre noi am fost, la un moment dat, Nică.” Alături de Claudiu Gălățeanu evoluează Viorel Vârlan (Ion Creangă), Ionela Arvinte (Smaranda), Cătălin Cucu (Ștefan a Petrei), Raluca Pintilie (Mătușa Mărioara), Gabriel Lazăr (Un moșneag în iarmaroc, Popa Duhu), Camelia Dilbea (Smărăndița), Cristian Gheorghiu (Trăsnea), Emanuel Florentin (Gâtlan), Paul Sobolevschi (Mogorogea). Scenografia (Viorica Perju) reface stilizat atmosfera de epocă a satului tradițional, atmosferă completată de muzica autentică (ilustrație muzicală Iulian Hardon) și de câteva secvențe animate (desene de Adrian Mârzac).
Noul spectacol va completa seria de producții inspirate din scrierile povestitorului din Țicău, reunite sub titlul generic Integrala Creangă. Teatrul Luceafărul consideră o datorie culturală orientarea repertorială către cel mai important autor român clasic pentru copii. Amintiri din copilărie este cadoul instituției noastre pentru publicul ieșean în cea mai importantă zi a anului din perspectiva perioadei infantile.
Premiera este programată vineri, 1 Iunie, de la ora 18,30. Biletele se găsesc la casieria Teatrului sau pe platforma www.bilet.ro. Prețul unui bilet este 14 lei.
Duminica, 3 iunie, sunt programate spectacolele Capra cu trei iezi (ora 10, sala mică) și Prințul fericit (ora 11,30, pentru public peste 7 ani). Prețul unui bilet este 12 lei.
Director artistic,
Oltița Cîntec