Artiștii de la Luceafărul speră să fie mai rapizi decât noul Coronavirus

Programată inițial pentru 20 martie, data la care în agenda UNESCO este fixată Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, premiera spectacolului ALBĂ CA ZĂPADA riscă să fie pusă sub semnul amânării din cauza creșterii evidente a indicelui de îmbolnăviri la 1000 de locuitori în orașul Iași. Statisticile sanitare permit în acest moment instuțiilor de spectacole să joace cu 30 la sută din capacitatea sălilor, dar dacă incidența sare de 3 la mia de locuitori, atunci activitatea cu publicul se suspendă. Din acest motiv, conducerea Teatrului Luceafărul a decis să devanseze prezentarea la public a noului spectacol, printr-o avanpremieră, duminică, 14 martie, de la orele 17.30. „În arta spectacolului teatral a amâna pe termen nedefinit o premieră înseamnă a frânge energiile creative ale echipei artistice. Întregul proces al repetițiilor induce un crescendo imaginativ și de mobilizare a resurselor de expresivitate care culminează în seara primei întâlniri cu publicul, iar întreruperea abruptă a acestui proces echivalează cu o scădere a potențialului artistic al noii creații. În aceste condiții, cu ochii pe cifrele epidemiologice, ne-am mobilizat și invităm publicul, și el nerăbdători să vină la teatru, la o avanpremieră. Ca să fim mai rapizi decât noul Coronavirus! Firește, dacă situația pandemică va rămâne la un nivel care ne va îngădui să jucăm în continuare, o vom face. Ca măsură de rezervă, dacă în municipiul unde funcționăm nu vom mai putea susține reprezentații, o vom face la Suceava, unde colegii de la Teatru s-au arătat deschiși să ne primească.”, a precizat teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul.

Din echipa de realizatori a spectacolului Albă ca Zăpada fac parte  Ion Ciubotaru (regia), Constantin Butoi (scenografia), Diana Roman (muzica), Andrei Botnaru (video design). În distribuție: Ioana Iordache (Albă ca Zăpada); Carmen Mihalache (Regina Albastră); Dragoș Maftei (Prințul); Sebastian Munteanu (piticul Unu); Claudiu Gălățeanu (piticul Doi); Raluca Pintilie (piticul Trei); Iulia Deloiu Trif (piticul Patru); Alex Iurașcu (piticul Cinci); Beatrice Volbea (piticul Șase); George Cocoș  (piticul Șapte).

Regizorul Ion Ciubotaru a imaginat o versiune scenică despre care spune că „grupul celor șapte pitici devine central, ei relatează și joacă povestea, cu întâmplările pe care le știe toată lumea. Am atenuat încă din dramatizare momentele cu mai multă cruzime din versiunile multiple ale basmului, fără a pierde din intensitatea conflictului, doar mutând puțin accentele. A trebuit să avem în vedere și normele pandemice, să nu aglomerăm scena, interacținile artiștilor să fie minime, dar spectacolul nostru va încânta publicul prin tonul lui general optimist, ludic.”

Prețul unui bilet este 14 lei și poate fi achiziționat de la casieria Teatrului sau de pe platforma online www.bilet.ro

Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, premiera spectacolului ALBĂ CA ZĂPADA

Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, premiera spectacolului ALBĂ CA ZĂPADA

Like pentru noua pagină de Facebook a Teatrului Luceafărul

Te invităm să apreciezi pagina pentru cele mai noi informații »»»

Spectacolele săptămânii »»»

Translate »