7000 de spectatori la Teatrul „Luceafărul”, în săptămâna „Școala altfel”

Ca în fiecare an, săptămâna din calendarul școlar intitulată „Școala altfel” va umple până la refuz sălile Teatrului „Luceafărul”. Nu mai puțin de 16 reprezentații sunt programate în intervalul 18-24 aprilie. Inclusiv ziua de luni, tradițională ca relache în toate instituțiile de spectacole din lume, are în program trei reprezentații. De fapt, trei spectacole pe zi va fi media obișnuită a săptămânii viitoare. Printre preferate se numără poveștile: Albă ca Zăpada, Harap Alb, Cartea junglei, Năzdrăvăniile lui PrepeleacPeștișorul de aur. Dar și cea mai recentă producție a instituției, Playing Shakespeare, o lecție despre „cum se face teatrul” pe baza câtorva fragmente celebre din piesele dramaturgului britanic de la a cărui dispariție se împlinesc pe 23 aprilie, 400 de ani.

Astfel, un total de 16 reprezentații cu titlurile menționate vor fi susținute la orele dimineții și la matineu. Vor fi prezenți la spectacolele noastre copii, tineri, cadre didactice și părinți din Iași, Voinești, Dancu, Podirești, Focuri, Moșna, Slobozia, Lunca Cetățuii, Golăești, Vaslui, Tomești, Gura Humorului, Răducăneni, Popricani, Cogeasca, Mogoșești, Huși, Rediu, Pribești.  În jur de 7000 de spectatori se vor perinda prin cele două săli ale Teatrului „Luceafărul”, care vor avea un grad de ocupare de sută la sută.

Director artistic,
Oltița Cîntec

Albă ca Zăpada

Harap Alb

Năzdrăvăniile lui Prepeleac

advanced-floating-content-close-btn

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »