Miercuri, 9 octombrie, ora 17, Teatrul Luceafărul, sala mică
Semnal editorial Eugène Meiltz, Scrisoare către dictatorul meu (lectură performativă)
Născut la 15 iulie 1969 la București, Eugène Meiltz a plecat în 1975 în Elveția pentru a-și urma părinții, care fugiseră de dictatura românească a lui Nicolae Ceaușescu în 1974, începînd deci o nouă viață la vîrsta de șase ani. După ce a studiat, la facultatea de Litere a Universității din Lausanne, limba franceză, filozofia și istoria artei, el a lucrat ca ziarist la radioul Elveției francofone și la diferite cotidiene, dedicîndu-se apoi aproape în întregime scrisului. Din 2006, predă la Institutul Literar elvețian din Biel. Acest scriitor elvețian francofon de origine română concentrează în sine caracteristicile unei identităţi mixte. Fiu al unor azilanți politici, el s-a format ca om deplin într-o țară occidentală dezvoltată, în limba franceză, avînd totuși la bază limba română ca limbă maternă. Această întrepătrundere dintre înnăscut și dobîndit i-a construit o personalitate cu o sensibilitate complexă, în care se îmbină cele două specificități ale bătrînului nostru continent, estul și vestul.
Nedumerit, el a urmărit la televizor răscoala populară de la București din 1989, farsa din procesul dictatorului căzut și execuția brutală a acestuia. Eugène trăiește, fiind cetățean elvețian, pe malul pitorescului lac Geneva. Dar dictatorul României, care a înrobit țara și a modelat astfel și soarta lui Eugène, nu îi permite să se odihnească nici măcar acum, deși aflat în mormînt de atâta vreme. Eugène citește, călătorește și scrie pentru a se elibera din ghearele sale; a compus piese de teatru, romane, rubrici și primul său roman: Valea tinereții. La cincizeci de ani a aflat de la mama sa că el îi datorează viața dictatorului, pentru că fără interzicerea strictă a avortului de către Ceaușescu în 1969, ea nu ar fi dus sarcina la termen. Eugène crede că îi datorează ceva lui Ceaușescu. El vrea să risipească această „vinovăție iritantă” cu o epistolă deschisă. Scrisoare către dictatorul meu este o examinare a cicatricilor produse de o dictatură, fiind un text caracterizat de umor, furie și umanitate.
Pentru volumul Lettre à mon dictateur (apărut în 2022 la editura elvețiană Slatkine), Juriul federal elvețian pentru literatură i-a decernat în 2023 Premiul elveţian pentru literatură. Conceput sub forma unei scrisori adresate dictatorului român Nicolae Ceaușescu, volumul prezintă relația autorului cu umbra care a planat asupra vieții sale și a parcursului său de emigrant. Este o puternică mărturie, concepută ca o scrisoare deschisă adresată celui care le-a marcat viețile celor născuți în România.
„Nicolae,
M-am născut în țara pe care tu ai tiranizat-o timp de 22 de ani. Părinții mei au fugit din cauza poliției tale politice care spiona și teroriza populația. La vîrsta de șase ani, m-am alăturat părinților mei în Elveția, o țară care nu are încredere în lideri și își schimbă președintele în fiecare an. Tu ai fost împușcat în anul în care eu împlineam 20 de ani. Astăzi am 52. Sînt 32 de ani de cînd te afli în groapă, Nicolae.”
Copyright 2024, Editura Fides, Iași, România