VINERI, 6 octombrie, ora 18.45 (foyer Teatrul Luceafărul)
Infantilism și senectute în teatrul lui Maurice Maeterlinck
de Cristi Avram
Cartea Infantilism și senectute în teatrul lui Maurice Maeterlinck este o lectură personală a teatrului autorului belgian, lectură realizată cu mai mare ușurință prin definirea celor două concepte din titlu, infantilismul și senectutea. Acestea descriu, de fapt, polii vârstelor care structurează și echilibrează textele. Parcurgând teatrul mistic de început al lui Maeterlinck, se poate observa că ființele deținătoare ale tainelor nevăzute sunt cel mai adesea copiii ori tinerii aflați în starea de infantilism. La vârsta anterioară căderii în păcat, copiii simt vibrațiile lumii dinaintea nașterii și răspund acestora prin comportamente parțial neînțelese de către adulți. Definirea conceptului de infantilism se extinde și către vârsta adolescenței când, se pare, unele personaje nu se pot desprinde de experiența prelumească. Pulsiunile din copilărie, dovadă a prelungirii inadaptabilității la realitatea imediată, rămân la fel de treze și în adolescența eroilor.
Starea de senectute este o caracteristică a personajelor ajunse la finele existenței, născută din trăirea unor evenimente cheie care le păstrează simțurile profunde treze. Mai mult decât atât, apropierea de moarte reînvie receptori primordiali, cutremurători, augmentându-le capacitatea de a cunoaște ori anticipa ceea ce urmează să aibă loc. Fără a interveni în jocurile destinului, pe care le acceptă ca fiind mai presus de propria lor finitudine, personajele aflate la senectute se infiltrează în conștiințele fragile ale tinerilor, având doar scopul de a-i determina să privească realitatea cu alți ochi.
Infantilism and senescence in the theatre of Maurice Maeterlinck
by Cristi Avram
The book Infantilism and senescence in the theatre of Maurice Maeterlinck is a personal reading of the Belgian author’s theatre, a reading made easier by defining the two concepts in the title, infantilism and senescence. These describe, in fact, the poles of the ages that structure and balance the texts. Browsing through Maeterlinck’s early mystic theatre, one can see that the beings holding the unseen mysteries are most often children or young people in a state of infantilism. At the age before the fall into sin, children sense the vibrations of the world before their birth and respond to them with patterns of behavior partly misunderstood by adults. The definition of infantilism also extends to the age of adolescence, when some characters seem unable to detach themselves from the pre-worldly experience. Childhood impulses, evidence of the prolonged maladjustment to immediate reality, remain just as acute in the heroes’ adolescence.
The state of senescence is attributed to characters who reach the end of their lives, born out of the experience of key events that keep their deep senses awake. Moreover, the nearness of death revives primal, shuddering receptors, increasing their capacity to know or anticipate what is to come. Without intervening in the games of fate, which they accept as beyond their own finitude, the senescent characters infiltrate the fragile consciousnesses of the young, aiming only to make them tackle reality from new perspectives.
