SAY IT NOW!

Vineri, 6 octombrie, ora 19, sala mare: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara și Compania B. Valiente (Norvegia)

 

Spectacolul e rezultatul întâlnirii a două contexte culturale diferite, cel român și cel norvegian; în urma proiectului, un număr de 28 tineri provenind din medii sociale diferite au fost direct implicați în cinci ateliere de creație, un spațiu creativ de reflecție și expresie dedicată tinerilor, folosind mijloacele specifice ale artei teatrale (crearea de povești și explorarea lor prin intermediul diferitelor limbaje, cum sunt mișcarea scenică și arta video). Aceștia au dezvoltat împreună cu regizorului și trei dintre actorii teatrului o serie de povești proprii, exploatate ulterior pe scenă de regizor și un dramaturg, care abordează chestiuni importante precum toleranță și excludere, abandon, violență și altele. Între rezultatele proiectului se mai numără un text nou de teatru, acest spectacol de teatru nou,  un film ce documentează atelierele, o campanie de conștientizare demarată în media, pe site-ul teatrului și pe rețelele de socializare, precum și un atelier realizat în parteneriat între Academia Națională de Arte din Oslo și Universitatea de Vest Timișoara, care a diseminat rezultatele proiectului în Norvegia și România.

 

SAY IT NOW! brings together two different cultural backgrounds, the Romanian and the Norwegian one: as a result of the project 28 teenagers from different social backgrounds were directly involved in four creative workshops, using the specific means of theatre art (developing stories, expressing them through various forms of language, including movement or video art etc.). Together with the stage director and four of the theatre’s actors, several stories were developed by the young people themselves, later artistically capitalised on by the stage director and  dramaturge approaching important issues such as tolerance and exclusion, abandonment, violence and so on. Among the project’s results are one completely new theatre text, one theatre performance included in the repertory of the Timisoara National Theatre, one film documenting the workshops, an awareness campaign developed in the media, on the theatre’s website and theatre’s social media, and a workshop created as partnership between the Oslo National Academy of Arts and the West University Timisoara.

 

Distribuție: Flavius Retea, Ana Munteanu, Bogdan Spiridon, Cătălin Ursu

Regie: Marcelino Martin Valiente

Scenografie: Brage Jonassen

Coregrafie: Gunhild Bjornsgaard

Video: Lucian Matei

Light design: Ovidiu Zimcea

Muzica: Sebastian Hamburger

1h40, 14+

In Romania with English subtitles

Preț bilet – 30 lei (cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri – 12 lei)

SAY IT NOW! from Marcelino Valiente on Vimeo.

SAY IT NOW!

SAY IT NOW!

SAY IT NOW!

advanced-floating-content-close-btn

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR Iași programul FITPTI 2024 »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »