Luni, 7 octombrie, ora 18, Grădina Palas (în caz de vreme nefavorabilă, ATRIUM Palas)
Universitatea Ovidius Constanța
Facultatea de Teatru
Spectacolul propune o extravagantă călătorie dus – întors între anul 534 î.e.n și zilele noastre. Se cântă, se dansează mai ales modern, ca în anii ‵70, la discoteca Vox Maris din Costinești, Sapho în persoană își interpretează una dintre splendidele-i poezii, iar tumultuoasele femei din Adunarea femeilor a lui Aristofan își susțin cauza în fața unui auditoriu care va descoperi că de 2500 de ani nimic nu s-a schimbat în politică. Marionetă uriașă, Afrodita va împărți cu generozitate leacuri de iubire, iar îndemnul final al lui Thespis și al tuturor colaboratorilor săi este parcă mai semnificativ decât oricând: veniți, veniți la teatru!
Producția este parte a proiectului Moștenirea – Parada stradală, inițiat de Mihai Malaimare, realizat cu studenții actori la Sibiu, Timișoara și Constanța.
Regie: Mihai Mălaimare
Distribuție: Cristina Cristici – Criesis, Delia Lungu – Cleio, Ioana Martalog – Erina, Camelia Chelariu – Sapho, Andreea Steoleacă – Efime, Andreea Roșu – Althea, Tudor Cioboteanu/Daniel Drăghia – Strategon, Alin Filimon – Leandros, Maia Ursache – Echo, Denisa Ali – Iduma, Andreea Trofimov – Iante, Luiza Gorovei – Arahne, Bianca Ilie Praxagora/- Calisto, Bianca Ghiță – Neptis, Alina Constantin Praxagora/ – Calisto, Romulus Samfiroiu – Thespis.
Profesori coordonatori
Prof.univ.dr. Daniela Vitcu
Conf.univ.dr. Alina Cristea
Lect.univ.dr. Daniela Cojan
Lect.univ.dr. Mirabela Moroșanu
Asist.univ.drd. Ionuț Dulgheriu
Asist.univ.drd. Inga Ceban
Cadru didactic asociat (CDA) Stela Cocârlea
Cadru didactic asociat (CDA) Marius Marin
THESPIS’ WAGON
The show proposes an extravagant round journey from 534 B.C. to the present day. There is singing, modern dancing, just like in the 70’s at the Vox Maris disco in Costinești. Sappho herself interprets one of her splendid poems and the puzzling women from Aristofan’s Assembly Women plead their cause in front of an audience that will discover that after 2500 years, nothing has changed in politics. A giant marionette, Aphrodite will generously share love cures, and the final urge of Thespis and all his collaborators is more meaningful than ever Come, come to the theatre! .
The production is part of the project Heritage – The Street Parade, initiated by Mihai Malaimare and realized with the help of student actors from Sibiu, Timișoara and Constanța.