Un om fără pantofi

Un om fără pantofi apare pe balcon. Un om fără pantofi strălucește. Un om fără pantofi a fost observat de tatăl lui Simone, tocmai pentru că nu avea pantofi. Un om fără pantofi trebuie încălțat de urgență. Un om fără pantofi l-a trezit pe tată lui Simone. Un om fără pantofi l-a ajutat pe tatăl lui Simone să îl audă pe Simone. Un om fără pantofi a fost un înger. Pentru Simone și tatăl lui Simone. Îngerul pantofilor, montat la Teatrul Coquette din București, este un spectacol despre ambiție și suflet, despre bani și lacrimi, despre adulți și copii. Este veșnica poveste a micuților nebăgați în seamă, într-o lume cu prea multe de făcut și prea puțin timp. Diferența dintre aceasta și realitate este că pe scenă se poate inventa un personaj care să schimbe totul, care să alunge gândurile de-a valma din capul afaceristului, și pe care să-l transforme în tatăl ce era demult dar nu-și dăduse seama. De-l vedeți prin jurul teatrului, să-mi dați de știre. Are treabă, nu glumă. Știu și cum să îl recunoașteți: nu are… pantofi.

Carmen Tărniceru

advanced-floating-content-close-btn

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de TEATRU pentru PUBLICUL TÂNĂR Iași programul FITPTI 2024 »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »