La 35 de ani de la sângerosul decembrie 1989, ediția a XVII-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași a adus în prim-plan tranziția – ca fenomen istoric, social, cultural și deopotrivă artistic. Cum e percepută Revoluția din ’89 la 3 decenii și jumătate distanță, cum au modelat anii de tranziție artele performative și ce spun acestea publicului despre istoria recentă sunt câteva dintre întrebările care au însoțit proiecția filmului documentar de tip re-enactment în regia lui Milo Rau și a lui Simone Eisenring Ultimele zile ale Ceaușeștilor (The Last Days of the Ceausescus) din penultima zi a festivalului.
Filmul are la bază spectacolul documentar creat sub îndrumarea artistică al lui Milo Rau în iarna lui 2009-2010 și văzut pe scenele din Germania, România și Elveția, un re-enactment al „procesului” soților Ceaușescu realizat cu precizie milimetrică, care i-a avut în distribuție pe Victoria Cociaș (Elena Ceaușescu), Constantin Cojocaru (Nicolae Ceaușescu), Constantin Drăgănescu, Alexandru Mihăescu, Eugen Cristian Motriuc și Mircea Rusu. Suprapunerea casetei din ’89 cu filmarea spectacolului accentuează efectul de alienare care planează asupra întregului moment: actorii teatrului interpretându-i pe acuzatorii și avocații care par, la rândul lor, actori mai mult sau mai puțin stângaci în niște roluri. Pelicula pune accentul asupra modului în care, prin filtrul celor care la 20 de ani distanță încearcă să documenteze și să interpreteze evenimentele, iar procesul soților Ceaușescu apare ca un simulacru grăbit, zilele lui decembrie ’89 fiind, în toate planurile, macro- și micro-, încărcate de un dificil de dus amestec de speranță și violență crunte.
Discuția cu actrița Victoria Cociaș de după proiecție a fost edificatoare pentru a înțelege convergențele și divergențele dintre percepția publicului vestic asupra evenimentelor din jurul Crăciunului anului 1989 și percepția internă: un amestec de confuzie, uluire, disconfort, dar și ticuri verbale, gesturi și specificități pierdute la traducere, la care doar publicul vorbitor de română a găsit loc să mustăcească. De asemenea, actrița din rolul Elenei Ceaușescu a vorbit despre dificultățile pregătirii unui astfel de rol, procesul consistent de documentare precum și acela, pe alocuri epuizant, de construire a unei zone de empatie cu ceea ce actrița a definit ca fiind un personaj extrem de antipatic politic.
Ultimele zile ale Ceaușeștilor este, atât pentru generațiile care nu au trăit în perioada de dinainte de 1989, cât și pentru cele care au prins vremurile dictaturii, un prilej de a reflecta cu conștiința a 35 de ani de tranziție și căutări asupra trecutului, pentru a învăța și a înțelege mai multe despre prezentul pe care îl construim și viitorul către care tindem.
Andrada Strugaru