Sunt taximetrist, dar mă tratez

Am ieșit cu fetele de la spectacolul Taximetriști, val-vârtej pe scări în jos, am râs în hohote și am folosit limbaj colorat toată seara ce a mai rămas. Că ne-a plăcut sau nu, a rămas în discuție o vreme, clar era doar că am intrat în sală obișnuite și am ieșit… vesele.

Pe scurt, e povestea a doi taximetriști, care mi s-a părut ușor banală. Doi prieteni într-o noapte la lucru, unul, tipul de bărbat (i)matur, gălăgios și prostănac de cartier și un altul, de treabă și inteligent, de genul băiatului bun din telenovele. Ce se anunța la început sâcâitor s-a transformat, fără să îmi dau seama, într-o poveste sensibilă, de psihologie umană complicată atât cât să prindă și fină cât să nu se transforme în telenovela de care mă temeam. A dezbătut o mulțime de teme, într-un ritm alert care a avut grijă să nu te mai lase. Un spectacol bine ținut în mână, care a vorbit mult despre iubire fără să o ia pe arătură. O filozofie de pahar pusă în scenă inteligent și cu măsură. Un spectacol care se întregește pe măsură ce te gândești la el.

Carmen Tărniceru

Translate »