Cu toate că mă țin departe de turbulențele pandemice, nu am putut să nu ridic o sprânceană (ba chiar două!), observând titlul acestui spectacol: „Hapciu”. Pentru că sensibilitatea s-a acutizat în ultimii aproape doi ani și nu credeam să mai fie loc și pentru umor. Amarnic ne-am înșelat, și eu și cei care s-au îndoit la fel ca mine, pentru că solo-ul nonverbal de clovnerie realizat și jucat de Alexey Gavrielov ne-a lăsat și pe noi, cei din public, fără cuvinte. Sau mai bine zis, le-a schimbat în hohote de râs. Aproape că uitasem cum e să râzi din tot sufletul la cele mai simple gaguri (de altfel și cele mai greu de executat), uitasem și de abilitatea ludică de a crea și de a (te) juca întocmai ca un copil, în vremurile în care nu aveam nevoie de multe ca să ne distrăm și să ne bucurăm cu-adevărat. Având la dispoziție câteva obiecte de recuzită și multă imaginație, un clovn fără nume, dar cu o identitate bine conturată, ne poartă printr-o zi mai puțin norocoasă din viața lui și ne face părtași ai suferinței lui (la propriu chiar, atunci când zboară șosete în aer, jeturi de apă în public, cârpe cu praf peste scăfârliile noastre și mături care ne… mătură sau care ne fugăresc prin sală). La final, cei mici învață, iar cei mari își amintesc, cum să își ocrotească organismul atunci când ajung „under the weather”. La propriu chiar.

„Hapciu” de la Davai Theatre Group din Israel e o gură de aer care oxigenează creierul și curăță paleta, un mic ceva de care ai nevoie, mai ales după o îmbâcsire cu monden, context actual și temeri.

Jasmina Mitrici