Jocul de-a extraterestrul

Pentru copii, jocul e un mod exprimare, e ceva natural și inerent; nimeni nu se mai întreabă azi „de ce se joacă copiii”. Dar, iată cum, din poveștile imaginate și dorințele spuse cu voce tare, ies la iveală adevăruri și dorințe ce ascund doruri imense și suferință. Și lacrimi. Despre acest bulgăr luminos, dar care se simte tot mai des însingurat vorbește spectacolul Extraterestrul care-și dorea ca amintire o pijama, montat de Ioan Brancu, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. Textul lui Matei Vișniec alătură două cosmosuri, unul micro, al celor trei frați care cresc departe de părinții lor plecați la muncă în Italia, și unul macro, cel în care trăim cu toții, dar din miezul căruia provin și extratereștrii, acele ființe pe care nu le-am văzut niciodată, dar despre care știm că sunt undeva acolo. Aproape în același fel în care unii copii își văd părinții – mai mult în vise și în imaginație.

Un spectacol-lecție de la care ieși schimbat; emoționant până la râuri de lacrimi, duios și presărat cu umorul fără de care n-am putea îndura adevărurile lumii în care trăim. Așa cum o spune și autorul, Extraterestrul care-și dorea ca amintire o pijama este, într-adevăr o poveste de adormit copiii și de trezit ușor părinții.

Jasmina Mitrici

Translate »