Iubirea din frigider

„Nevoia de mângâiere este mereu mai mare decât orice mângâiere”, spune Mihail Siskin în romanul sau Scrisorar. Scriitorul, subliniază astfel veşnic nesatisfăcuta dorinţă de absolut a omului. Vrem să păstrăm cu orice preţ ceea ce ne face fericiţi şi ne iluzionăm că putem deţine acest ceva pentru totdeauna. Dar totdeauna este un cuvânt fragil.

Spectacolul Wolfgang, producţie a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, vorbeşte despre imposibilitatea de materializare a lui totdeauna şi, la polul opus, despre prezența obsedantă a lui niciodată. Niciodată omului nu îi este suficientă dragostea. Mediul defectuos, educaţia sau lipsa ei, sunt factori care deformează viziunea asupra sentimentelor, ajungându-se la situaţii extreme. Produsele fabricate de universul intim au nevoie de limite raţionale. Dar unde este raţiunea când vrem să vorbim despre dragoste?

Wolfgang, fiu al unei mame marcate atât de trecerea timpului, cât şi de propriile-i trăiri, o sechestrează pe Natasha Kampusch în numele iubirii absolute. Posesorul şi posesiunea traversează diferite etape ale relaţiei lor, ajungând să fie incapabili de o  evaluare lucidă a emoţiilor. Destinul construit cu forţă, se derulează sub ochii spectatorului cu viteza unei furtuni care distruge tot în jurul ei, pentru a-l lăsa mai apoi să descopere în calmul ce-i urmează, o estetică a tragicului. Frigiderele care compun decorul susțin ideea obsesiei de conservare, de păstrare artificială.

Menţinerea poziției de posesor se realizează prin născocirea unui război fictiv, menit să transforme prizonieratul într-un proces necesar. Wolfgang nu o ţine captivă, ci o protejează, Natasha nu este victima, ci supravieţuitoarea.

În jurul celor doi (Natasha și Wolfgang) gravitează personaje bine conturate care, deşi construite cu umor, sunt imprimate cu o tristeţe apăsătoare. Ele plutesc în lumi construite abuziv, în refugii fictive, cu mici şi ineficiente licăriri de realitate.

După opt ani de zile Natasha îşi recapătă aşa-zisa libertate. Ea ajunge, însă, tot o captivă, de dată aceasta a sistemului public, care face din ea un caz mediatic, şi a vieţii înghiţite de confuzia sentimentelor fabricate.

Spectacolul lui Radu Afrim te cutremură, te emoţionează, te înspăimântă, te îmbie şi te amuză, iar la final aplauzi fascinat labirintul fragil care te înconjoară.

Diana Katharina

Translate »