Dacă aș încerca să-mi descriu trăirile din momentele în care am urmărit „Fluturii sunt liberi”, aș vorbi despre un ghemotoc cald în spatele pieptului, exact acolo unde se proiectează cele mai mari dureri și bucurii ale inimii. Așa se întâmplă și în spectacolul Teatrului Basca din Timișoara, în care povestea lui Don (Simion Caragia) și Jill (Jasmina Mitrici) reușește să rupă sensul strict al cuvântului dizabilitate și să reveleze cât de multe dizabilități sociale și emoționale poate avea un om. De multe ori chiar mai debilitante decât faptul că nu vezi.
Don este un tânăr șarmant și nevăzător, înzestrat cu un simț al umorului care o atrage rapid pe Jill, vecina lui. El – deosebit de candid, fragil pe alocuri, exact ca o crisalidă. Ea – excentrică și curioasă din fire. Între ei se naște o poveste romantică care vine la pachet cu o mulțime de impedimente: legătura cu un nevăzător, franchețea și exaltarea lui Jill și, nu în ultimul rând, mama lui Don. Acesta din urmă dezvoltă o adevărată anxietate în ceea ce privește relația cu mama sa hiper-protectivă, motiv pentru care decide să locuiască singur. Deși la distanță, el încă resimte controlul și influența pe care mama (Alina Ilea) le manifestă în încercarea de a o îndepărta pe Jill. Desigur că motivul din spatele acțiunilor sale este frica de a-și vedea singurul copil suferind. De aici decurg o serie de întâmplări care îl aduc pe Don exact în punctul în care nu și-ar fi dorit mama sa.
Titlul, „Fluturii sunt liberi”, provine dintr-un citat din romanul Casa umbrelor de Charles Dickens, care nu întâmplător este și favoritul lui Jill: „Cer doar să fiu liber. Fluturii sunt liberi. Omenirea, cu siguranță, nu îi va refuza lui Harold Skimpole ceea ce le îngăduie fluturilor”.
Dincolo de povestea fermecătoare dintre Jill și Don, spectacolul lansează un mesaj vizavi de importanța clădirii unor relații funcționale și a stabilirii de limite în aceste relații. Suntem predispuși la excese din iubire, din grijă și din dorința de a proteja. În acest proces omitem trăirile și sentimentele celui față de care manifestăm grija și ne eliberăm spiritul hiper-protector. Posibil ca asta să ascundă și puțin egoism. Exact ca în cazul mamei lui Don.
„Fluturii sunt liberi” e un spectacol care se privește la fel cum se citește o carte, pe mai multe nivele, în funcție de mesajul pe care vrei să îl extragi. Pentru un profan, povestea de dragoste aproape imposibilă e ca o linguriță de miere. Dincolo de asta, transcende procesul de schimbare al lui Don – aproape ca un ciclu de viață al unui fluture. Mi-ar fi plăcut să fiu în sală să trăiesc toată acea emoție a iubirii interzise, a nevoii de scăpare de sub ochii atenți ai mamei și să pot aplauda la final, în semn de mulțumire și recunoștință pentru sentimentul din coșul pieptului pe care îl voi duce cu mine de acum.
Oana Ungureanu
