Alexandru Florin Chiciu locuiește în București și este unul dintre spectatorii fideli ai FITPTI. A revenit și anul acesta la Iași.

M-am refugiat în arte fie atunci când a trebuit să-mi înăbuș căderile, fie când am ostoit depresiile, fie când mi-am ținut în frâu entuziasmul ori fericirile. Am fugit către teatre, cărți sau muzică asemenea unui evadat hăituit de lumea (prea reală) din jur, împresurat de norme absurde și restricții mult prea dure. Am căutat alinarea unui vers, profunzimea unui monolog sau linia caldă a unei partituri, pentru ca, astfel, doar astfel, să pot merge mai departe, să țin drumul corect și să-mi aleg bine jaloanele.

Da, admit că am făcut acest lucru și în perioada pandemiei. Admit că „am pândit” spectacole de teatru și puținele concerte live ca și când s-ar termina lumea.

Auzisem de evenimentele extraordinare de la Iași, de personalitățile care întrețin focul intens al pasiunii pentru cultură.

FITPTI a fost scânteia care m-a determinat să las totul, să iau avionul, să uit de pandemii, de interdicții, de „nu-uri”, de „trebuie” și să revin la Iași însetat de „aerul” pentru artă.

Da, am „respirat” la Iași! Da, am avut „oxigenul” spectacolelor de teatru văzute acolo, am vibrat pe „Consimțământul” lui Radu Afrim (pe care îl iubesc!) și m-am bucurat de normalitatea unui public extraordinar.

Da, mă înclin cu respect pentru tot ce înseamnă FITPT Iași! Pentru munca celor care au sfidat pandemia, respectând regulile până în cel mai mic detaliu, pentru frumoasa lor nebunie de a crea și de a oferi artă, pentru că noi existăm mintal și datorită lor.

Vă mulțumesc, Doamnă Oltița Cîntec! Nici nu vă imaginați cât ați făcut pentru noi, anonimii din spatele luminilor, în acest an!

Carmen Tărniceru în dialog cu Alexandru Florin Chiciu