Am avut bucuria de a mă deconecta de la realitatea cotidiană prin intermediul spectacolului Două spade, un spectacol de mișcare, parte a modulului FITPTI dedicat producțiilor realizate de școli de teatru din țară și străinătate.
Absolvenții specializării Actorie ai Facultății de Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia Chișinău își arată priceperea într-un spectacol care utilizează lupte scenice, mizând pe limbajul corporal, ajutați de un fond sonor constituit din cele mai cunoscute hituri ale timpului. Astfel, muzica, tehnicile actorilor, dar și talentul în forma sa cea mai pură ne ajută să înțelegem faptul că studenții-absolvenți ai specializării Actorie din Chișinău sunt pregătiți pentru întâlnirea cu scena și cu publicul.
Spectacolul Două Spade aduce în prim-plan de la personaje shakespeariene – precum Romeo și Julieta –, până la cele mai cunoscute celebrități ale momentului, precum Rihanna sau Ariana Grande. Diversitatea în alegerea personajelor a dat ocazia fiecărui tânăr actor de a-și expune posibilitățile interpretative și de a se coordona alături de colegii de distribuție într-un mod aproape perfect.
Un alt mesaj, găsit în cel mai ascuns substrat al spectacolului, poate fi și acela că arta nu are limite. Un element surprinzător este combinația de personaje din operele clasice cu celebritățile ultimilor ani. Jocul scenic este atât de dinamic, încât abia după spectacol te poți întreba: Cum l-am putut vedea pe Freddie Mercury într-o scenă, iar pe Ahile în alta?
Măriuca Mihalache