Se pare că această poveste a lui Gellu Naum nu se va demoda niciodată, iar în ultimii doi ani am reușit să fiu spectator la patru montări ale acestei simpatice Cărți cu Apolodor. Versiunea realizată de Teatrul Țăndărică din București este cea mai nouă dintre ele, iar accentul cade, de astă dată, pe scenografie. Decorul – doldora de efecte vizuale – este primul element care sare în ochi, la propriu și la figurat, date fiind diversele interacțiuni ale actorilor cu publicul. E adus în mijlocul spectatorilor pentru ca aceștia să se bucure de o experiență atât vizuală cât și senzorială. Probabil că experiențele de tip 3D si 4G au ajuns să ridice ușor ștacheta spectacolelor de teatru, astfel că e clară și așteptată orientarea tot mai frecventă către un impact vizual puternic; privirile noastre vor fi furate mai înainte de orice. Și poate că e bine să fie așa. Totul e în continuă evoluție, de ce-ar face teatrul excepție?

Jasmina Mitrici