Pe aceeași linie ideatică se află și Visătorul, un spectacol-concert semnat de Ada Milea, unde artiștii nu manevrează păpuși, ci jucării. Pentru Ada Milea nu este prima năstrușnicie de acest gen, amintesc aici Apolodor (unteatru, București), Insula, Svejk în concert (Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca), tot cu un succes grozav la public. Dar în ce constă vraja artistei? 1) se dramatizează scrieri celebre (și nu numai) se scriu și versuri; 2) se compun cântece simple și țicnite pe aceste versuri; 3) apoi se caută cele mai bizare instrumente pentru copii; 4) iar elementul secret este lucrul cu actorii, fructificând spiritului ludic și vocea acestora; 5) în final, rezultă un mini-show electrizant.
În cazul de față, poveștile din Visătorul de Ian McEwan au constituit punctul de plecare pentru spectacol. Decontextualizând scrierea autorului, se poate afirma că este o proză simplă pentru oameni mari pe înțelesul tuturor copiilor. Facem cunoștință cu Peter, un mic visător incurabil, mereu plecat în aventuri cu mintea, deși viața sa reală este lipsită de evenimente mari. Care sunt gândurile lui Peter? De la cum și-ar salva sora de o haită de lupi, până la descoperirea celui mai mare număr din univers în timpul unui test la matematică, la atacul păpușilor surorii sale. Punctul culminant este schimbul de corpuri dintre el și motanul William. Dacă tot am pomenit de motan, să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului și să menționăm faptul că actorul Valentin Florea (Motan, unul dintre copii) alături de Cătălina Bălălău (Cască) sunt un duet comic care aduc spectacolului un mare plus. Spectacolul e dominat de caricaturizări și îngroșări, dar exclusiv pentru a da forță caracterului comic.
Printr-o metamorfoză imaginată, Peter ajunge adult și realizează ce viață anostă și formală duc oamenii mari și, brusc, își dorește să revină la copilărie, fiindcă „oamenii mari nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații”(Micul prinț, Antoine de Saint-Exupéry). Peripețiile ciudatului personaj și ale participanților la procesul de înțelegere a lumii sunt de un umor spumos. Plasat în vecinătatea inocenței, e strident colorat stilistic, într-o suculentă gamă ironică, alunecând precum un cubuleț de unt pe o felie de pâine prăjită.
Mihai Gligan
