Șapte zile din viața unor profesori de țară (Platforma de Teatru Politic) este, fără îndoială, un spectacol foarte valoros. Valoarea vine mai întâi din tema propusă (una actuală, cu certitudine, ea reprezintă realitatea multor instituții de învățământ din țară), dar cel mai bine își sondează substanța din jocul actorilor. Fascinant. E de remarcat capacitatea acestora de a dubla mai multe personaje contradictorii. Variațiunile vocilor au bucurat auzul spectatorilor, iar mișcările au lăsat să se vadă munca intensă de pregătire a spectacolului. Te pierzi în lumea lor, a profesorilor, iei parte la ședințe și-ți încrețești fruntea la problemele de la ordinea zilei, ale elevilor de școală gimnazială, te regăsești în clasă, în banca a patra, după care te ascunzi pentru a nu fi ascultat, mai pe după-amiază faci parte din consiliul de primire a reprezentantului Inspectoratului Școlar.

Privit izolat, fiecare personaj își exprimă atât starea interioară, cât și fibra morală, fără măcar să fi avut o replică în desfășurare. Naturalețea faptelor expuse aduce cu ea și tristețea resimțită de spectator. Planurile și cadrele mișcătoare reflectă diverse realități ale profesorilor de pretutindeni, ale sumedeniilor de copii din zonele rurale și ale realităților ce merită o schimbare.

Spectatorului i se oferă,  prin întrebarea finală, o temă de gândire și o invitație la acțiune „Ce este de făcut?”. Și, într-adevăr, ce este de făcut? Rămâne să aflăm în următorul spectacol care ar putea fi „O lună din viața unor profesori de la țară”. Poate așa este timp pentru rezolvarea chestionării lansate mai sus.

Crina Chițu