- Acest eveniment a trecut.
Revoluții. Antologie de teatru contemporan polonez
02.10.2022, ora 11:30
Duminică, 2 octombrie, ora 18.30 (foyer, Teatrul Luceafărul)
REVOLUȚII. ANTOLOGIE DE TEATRU CONTEMPORAN POLONEZ
Lansare de carte (Editura Art, 2022)
Antologare și prefață de Katarzyna Niedurny
Introducere de Oana Cristea Grigorescu
Traducere din limba polonă de Ioana Diaconu-Mureșan, Marina Ilie, Marina Palii și Stanca Potoroacă
Volum apărut cu susținerea Institutului Polonez din București, coordonator de proiect Paweł Rutkowski, expert cultural în cadrul Institutului Polonez din București„Născuți între 1972 și 1989, tinerii autori sunt exponenții dramaturgiei poloneze de azi, intens jucați în teatre, o bună parte dintre ei premiați la concursurile naționale de dramaturgie sau cu prestigiosul premiu cultural polonez Paszport Polityki, acordat de săptămânalul Polityka pentru relevanța socială și culturală a textelor lor.
Toate textele selectate în volum sunt scrise în ultimul deceniu, sunt relevante pentru chestionarea traumelor și aspectelor incomode din societatea poloneză de azi, pe care artiștii și le asumă și le dezbat în variate forme performative.Predomină monologul, discursul public, poemul epic și relatarea impersonală în formule dramaturgice neliniare, ce refuză lirismul în favoarea limbajului frust, adesea manifest licențios, dar care stimulează priza de conștiință și empatia spectatorului. (…) Politice, social angajate, feministe, non-normative, aceste texte continuă tradiția teatrului polonez politic, angajat, autoreflexiv, atent la punctele de criză ale societății.“ (Oana Cristea Grigorescu)
Vizualizarea locației spectacolelor după codul de culori:
Codul de culoare pentru evenimentele incluse în Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2022: