Când visăm

de Verena Koch și Kerstin Pell

Teatrul „Luceafărul” Iași, Centrul Cultural German Iași, Forumul Cultural Austriac București

CÂND VISĂM… este titlul piesei scrise de Verena Koch și Kerstin Pell (Austria), iar subiectul este inspirat din zilele noastre. Felix este un băiat de 8 ani, care nu are prea mulți amici și nici nu se înțelege prea bine cu mama și nici cu colegii de la școală. E un visător care, într-o seară, va porni într-o călătorie imaginară în cursul căreia întâlnește mai multe personaje de basm. Până la final va descoperi o serie de lucruri importante în viață, printre care, de exemplu, prietenia și dragostea necondiționată.

Noul spectacol al Teatrului „Luceafărul”  este o coproducție cu Centrul Cultural German din Iași și aduce alături artiști români, austrieci și germani. Regizoarea Verena Koch a studiat la Universitatea de Muzică și Teatru din Frankfurt am Main, iar în prezent este conferențiar la Universitatea Anton Bruckner din Linz și colaboratoare a Theatergruppe Malaria din Gallneukirchen și Landestheaters din Linz. În trecut, a lucrat cu teatre din Frankfurt am Main, Gottingen, Esslingen, National Theater Mannheim și Munster.

De scenografie s-a ocupat Ute Lindenbeck (Berlin), artistă al cărei nume a apărut pe afișele teatrelor din Germania, Austria și Elveția. A studiat la Kunsthochschule Berlin și Central Saint Martins University of the Arts London. A lucrat ca scenograf deopotrivă pentru spectacole de teatru și de operă, pentru Opera din Köln, teatre din Berna, Dortmund, Linz, Zürich.

Ideea de a realiza co-producții are mari beneficii artistice, întrucât aduce alături stiluri diverse de a face teatru, punându-i pe artiștii ieșeni de la „Luceafărul” în fața unor proiecte multiculturale. Din echipa spectacolului mai fac parte Franz Huber (dramaturgie), Ioana Natalia Corban, Ileana Ocneanu, George Cocoș, Paul Sobolevschi, Ioana Iordache, Claudiu Gălățeanu, Cătălin Cucu, Elena Zmuncilă.

Spectacolul a fost recompensat la Festivalul International ImPuls de la Bucuresti cu Premiul pentru cea mai buna scenografie.

Distribuția:  Ioana Natalia Corban (Felix), Ileana Ocneanu (Mama), George Cocoș (Lupul), Claudiu Gălățeanu (Cocoșul), Ioana Iordache (Pisica), Paul Sobolevschi (Măgarul), Cătălin Cucu (Rumpelstiltskin, Uriașul), Elena Zmuncilă (Scufița Roșie).

Regia: Verena Koch (Austria)

Scenografia: Ute Lindenbeck (Germania)

Dramaturgia: Franz Huber (Austria)

Traducerea: Andrei Bogdan Stoleru

Video: Andrei Cozlac

7+, 50 min

CÂND VISĂM

CÂND VISĂM

visam_spectacol_intreaga_familie_3 Când visăm..., o nouă coproducție internațională la Teatrul „Luceafărul”

CÂND VISĂMCând visăm..., o nouă coproducție internațională la Teatrul „Luceafărul”

Spectacole la Teatrul „Luceafărul” Iași »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »