MIERCURI, 4 octombrie, ora 19 (sala mare, Teatrul Luceafărul): NELINIȘTE (Teatrul Odeon București)
»»» aici cumpărați online bilete cu locuri pentru acest spectacol »»»
NELINIȘTE
DISQUIET
de Ivan Vîrîpaev
Traducerea: Raluca Rădulescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Light design: Costi Baciu
Distribuția:
Ula Richter – Dorina Lazăr
Natalie Blumenstein – Nicoleta Lefter
Krzysztof Zieliński – Niko Becker
Steve Raccoon – Alexandru Papadopol
Michael – Mihai Smarandache
Prezentatorul – Gabriel Pintilei
„Neliniște este, în primul rând, un spectacol despre relația dintre artă și viață, dintre creație și creator, dintre dragoste, Dumnezeu și toate lucrurile cărora încercăm să le dăm un sens (tocmai prin credință, artă sau dragoste). La fel ca viața, teatrul este & provoacă neliniște; fiecare dintre noi este un ghem de neliniști pe care arta, sub toate formele ei, încearcă, și poate chiar ajută, să (ni) le descâlcească. Ce m-a interesat la piesa lui Vîrîpaev, dincolo de poezia extraordinară a textului, este faptul că transformă un interviu de PR despre premiile Nobel și o carieră de succes în literatură într-o chestionare a granițelor dintre artist și arta sa, dintre trecutul întunecat al creatorului și lumina pe care creația sa o aduce în lume. Mi se pare important să deschidem această conversație, mai ales acum când există atâtea controverse despre viețile personale ale unor artiști canonici — cărora li se contestă poate dreptul de a mai fi considerați astfel, din pricina unor alegeri personale absolut condamnabile. Așa că Neliniște este și un spectacol despre poveștile pe care ni le fabricăm (despre noi sau despre alții), despre vulnerabilitate și emoție, despre mituri personale și adevăruri alternative.
În plus, mă bucur foarte mult că am șansa de a lucra acest spectacol cu echipa extraordinară de la Odeon și cu doamna Dorina Lazăr, într-un rol absolut fantastic, de o forță și un adevăr scenic copleșitoare. Recent am descoperit că ne leagă și o emoție personală — Dorina Lazăr a făcut parte din prima generație de studenți ai Sandei Manu, iar eu — din ultima. Așa că, în acest context, întâlnirea aceasta și neliniștea ei sunt cu atât mai special.”
Bobi Pricop
„Sunt atât de cuprinsă de neliniște… de neliniștea rolului… a actorului în rol… a actorului nemișcat în fața publicului încât îmi nu vin în minte decât replicile autorului, ale lui Vîrîpaev:
iubire însemnă neliniște…
iubire ești tu, tu ești neliniștea care se scurge în pieptul meu…
neliniștea e setea de a iubi pe cineva care nu mai e…
neliniștea e setea de a iubi pe cineva care curge veșnic…
neliniștea e apă… O apă curgătoare…
neliniștea…
creația este neliniștea Creatorului în fiecare secundă a creației…”
Dorina Lazăr
Manhattan, New York, apartamentul faimoasei scriitoare americane, cu origini polonezo-germane, Ula Richter. Ea, nominalizată la Premiile Nobel, o persoană rezervată și discretă, acordă un interviu important jurnalistului polonez Krzysztof Zieliński.
Interviul are o miză dublă: pentru Krzysztof poate fi o rampă de lansare către o carieră la New York, capitala media a lumii și paradisul oricărui jurnalist, iar pentru Ula reprezintă o extraordinară oportunitate de a spune adevărul sau, poate, de a provoca confuzie, creându-și astfel un alt mit personal.
Pentru Ivan Vîrîpaev (n. 3 august 1974), cel mai cunoscut și cel mai frecvent montat dramaturg, regizor de teatru și film, scenarist, producător și actor rus contemporan stabilit în Polonia și interzis în prezent în teatrele din țara natală, din cauza poziționării sale anti-război, teatrul este artă legată identitar de „limbaj, stil, cuvinte, fraze frumoase“.
În momentul de față, Ivan Vîrîpaev a fost condamnat în absență de Moscova pentru răspândirea de informații false despre forțele armate ruse, fiind dat în urmărire internațională.
Piesa, scrisă în 2018, a mai fost montată în martie 2022 în Lituania la National Kaunas Drama Theatre și este o poveste despre autori care își creează nu numai lucrările, ci și propriul mit – cea mai specifică și intensă, precum și cea mai strălucitoare și autentică realitate.
„Neliniște” este cea de-a patra piesă a dramaturgului Ivan Vîrîpaev montată de regizorul Bobi Pricop.
“Disquiet is, first and foremost, a show about the relationship between art and life, between creation and creator, between love, God and all the things we try to make sense of (precisely through faith, art or love). Just like life, theatre is & causes disquiet; each of us is a ball of anxieties that art, in all its forms, tries, and maybe even helps, to unravel. What interested me about Vyrypaev’s play, beyond the extraordinary poetry of the text, is that it turns a PR interview about Nobel Prizes and a successful career in literature into a questioning of the boundaries between the artist and his art, between the creator’s dark past and the light his creation brings to the world. I think it’s important to start this conversation, especially now when there is so much controversy surrounding the personal lives of canonical artists – who are perhaps being challenged about their right to still be considered as such due to absolutely reprehensible personal choices. Thus, Disquiet is also a show about the stories we fabricate (about ourselves or others), about vulnerability and emotion, about personal myths and alternative truths.
Moreover, I am very happy that I have the chance to work on this show with the extraordinary team at Odeon and with Mrs. Dorina Lazăr, in an absolutely fantastic role, with an overwhelming strength and scenic truth. I recently discovered that we are also bound by a personal and emotional experience – Dorina Lazăr was part of the first generation of Sanda Manu’s students, and I, of the last. So, in this context, this encounter and her disquiet are all the more special.”
Bobi Pricop
“I am overwhelmed with disquiet … the uneasiness of the role… of the actor in the role… of the actor motionless in front of the audience that all I can think of are the author’s lines, those of Vyrypaev:
love means disquiet…
love is you, the disquiet seeping in my chest…
disquiet is the thirst to love the one who is no longer…
disquiet is the thirst to love someone who flows like a stream forever…
disquiet is water… A flowing water…
disquiet…
creation is the Creator’s disquiet, at every second of creation…”
Dorina Lazăr
Manhattan, New York, the apartment of the famous American writer, of Polish-German origins, Ula Richter. She, a Nobel Prize nominee, a reserved and discreet person, gives an important interview to Polish journalist Krzysztof Zieliński. The interview has a double stake: for Krzysztof it can be a springboard to a career in New York, the media capital of the world and any journalist’s paradise, and for Ula it is an extraordinary opportunity to tell the truth, or perhaps to cause confusion, thus creating another personal myth.
For Ivan Vyrypaev (born 3 August 1974), the best-known and most frequently staged playwright, theatre and film director, screenwriter, producer and contemporary Russian actor based in Poland and now banned from theatres in his native country because of his anti-war stance, theatre is art whose identity is linked to “language, style, words, beautiful phrases”.
Ivan Vyrypaev has now been convicted in absentia in Moscow for spreading false information about the Russian armed forces and is internationally wanted.
The play, written in 2018, was also staged in March 2022 in Lithuania at the National Kaunas Drama Theatre and is a story about authors who create not only their work, but also their own myth – their most specific and intense, as well as their most brilliant and authentic reality.
“Disquiet” is the fourth play by Ivan Vyrypaev which has been staged by director Bobi Pricop.
Duration: 1 hour and 40 minutes
