Luni, 7 octombrie, ora 20, Galeria UAP, str Lăpușneanu
AN TAN TINA EEENY MEENY MINY MOE
“Pornind de la cartea Anei Blandiana, «Fals tratat de manipulare», performance-ul meu este o încercare de a mă raporta la vremurile ciudate politic pe care le trăim în România. Îmi e frică de ceea ce a însemnat cenzura în perioada comunistă. Mă dezgustă lingușirea ca metodă de a obține foloase personale. Nu înțeleg mentalitatea sau crezul sistemului comunist de a umili inteligența umană înlocuind-o cu ură, cu prostie și cu slugărnicie. Ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a însemnat pentru mine un act de curaj și nu o manipulare a unor tineri de către sistemul comunist. La fel, de fiecare dată când am fost în Piața Victoriei în ultimii doi ani, când mă apropiam de grupurile de oameni care scandau «Noi de-aicea nu plecăm!», am avut sentimentul că acesta este grupul căruia îi aparțin.
Nu vreau să îmbătrânesc gândindu-mă că «au furat și ei, dar ne-au dat și nouă». Noi nu suntem un popor laș, nu vreau să cred asta! Nu o să stau peste câțiva ani împreună cu fiica mea să ascultăm pe furiș Europa Liberă tremurând de frică. Cât din ceea ce trăim este rezultat voinței noastre și cât e manipulare?” Nicoleta Lefter
Performance-ul An tan tina este o paralelă între tipul de manipulare folosit de comuniști si tipul de manipulare folosit astăzi – „Cu televizorul ați mințit/tâmpit poporul!”
“Starting from Ana Blandiana’s book, “False Treaty of Manipulation”, my performance is an attempt to relate to the politically disturbing times that we are going through in Romania right now. I am afraid of what censorship meant during the Communist period. I am disgusted by fawning as a means for personal gains. I do not understand the mentality or the creed of the Communist system as regarding the humiliation of human intelligence by replacing it with hatred, stupidity and servility. What happened in December 1989 was for me an act of courage and not a manipulation of some young people by the Communist regime. And, just the same, every time I was in the Victory Square during the last two years, whenever I approached groups of people shouting: “We are not leaving!” I had the feeling that that was the group that I belonged to. I do not want to grow old thinking : “Oh, all right, they stole, but we also got something”. We are not coward as a people, I don’t want to believe that! I will not sit in a few years’ time with my daughter, listening to Radio Free Europe in secret, trembling in fear. How much of what we are living is the result of our own will and how much is manipulation?” Nicoleta Lefter
The performance “An tan tina” (“Eeeny Meeny Miny Moe”) is developed as a parallel between the manipulation system used by the Communists and the manipulation strategies of today – spreading lies on TV, lieing to the people through media.
Ana Blandiana: “Cu toate că știu tot ce știu despre programarea și manipularea anului 1989 că a fost un an programat la scară mondială, nu voi înceta să numesc ceea ce s-a întâmplat în decembrie «revoluție» pentru că, deși a fost o piesă politică minuțios scrisă, actorii ei din stradă nu știau că sunt doar actori și au murit cu adevărat. Ceea ce m-a fascinat întotdeauna la viața politică este felul în care personajele ei – politicienii – apar din neant și se întorc în neant. Este ca și cum scena politică violent luminată ar fi înconjurată de o mare de întuneric din care ființe grotești reușesc să se cațăre și să se urce în înghesuiala de sub lumina reflectoarelor , luptând să se menținăacolo cât mai mult posibil, luptând pe viață și pe moarte ca și cum ar rezista doar atât cât sunt luminate. Indivizi insignifianți care nu știu să facă nimic și nu s-au remarcat prin nimic, odată urcați aproape întotdeauna prin efracție pe platforma luminată încep să își dea cu părerea aproape despre orice există pe pământ, iar cuvintele lor, oricât de prostești, sunt preluate de armate de reportofoane și transcrise pe manșetele ziarelor. Pentru ca imediat după ce reflectoarele se sting deasupra lor, să nu mai intereseze pe nimeni. Suntem un popor «lasă-mă să te las». S-au bătut deasupra noastră munții în capete, au trecut peste noi toate popoarele migratoare și toți puternicii lumii și noi i-am lăsat, neîncercând să opunem rezistență, pentru că eram sceptici a întrevedea luptei vreo șansă sau prea lucizi pentru a renunța la speranță de tot. Soluția a fost «lasă-mă să te las», născută din neputință care a generat neputință. Suntem devorați de o corupție pornită de la blândul «lasă-mă să te las» scoasă de sub orice control. Suntem terfeliți de nerușinarea și manipulați de minciuna unei clase politice alese contra cost și formată în parte de delicvenți care optează între închisoare și parlament pentru imunitatea celui din urmă. Umilințe fără hotar născute din firea noastră de «lasă-mă să te las», din lenea lipsei noastre de reacție și din mereu vinovata noastră speranță că totul se poate aranja.”
Ana Blandiana: “Although I know all that I know about the manipulation that took place back in 1989 and that all the events during that year were meant and made to happen at world level, I shall not cease to see what happened in December as a “revolution”, because, although that was a minutely written political play, its actors in the street did not really know that they were only actors and they died for real. What has always fascinated me about politics is the manner in which its characters – the politicians – come from nothing and go back to nothing. It is as if the violently illuminated political stage is surrounded by a sea of darkness from where these grotesque beings manage to crawl up and get under the spotlights, all crammed together and fighting to stay there for as long as possible, fighting a battle of life and death, as if they can carry on only as long as they are under these lights. All sorts of insignificant beings who cannot do anything else and have never stood out through anything at all, once they break and enter onto this shiny platform start having an opinion about anything and everything there is, and their words, no matter how stupid, are taken over by a huge heap of voice recorders and then transcribed onto the front pages of newspapers. But once the spotlights go out, no one is interested in their words anymore. We are such an indolent people of the “let me be and I’ll let you be” sort, mountains collided around us, all those nomadic peoples who swept over us and all of those mighty rules of the world who attacked us – we let them all do what they wanted to do, without the least resistance, as we were either too skeptical to see the slightest chance of a victory, or too lucid to give up hope altogether. Our solution has always been rooted in indolence, in the powerlessness that generated powerlessness in its turn. We are being devoured by a corruption that has sprung from this sweet indolence, which has gone totally out of control. We are being turned into rags by the shamelessness and manipulated by the lies of a political class which was propelled by money and which is mostly made up of offenders who, between jail and Parliament, choose the latter, as that gives them immunity. Borderless humiliations born from our indolent nature, from the laziness of our lack of reaction and from our all too guilty hope that everything can be arranged.”
Un proiect independent produs și performat de Nicoleta Lefter
Ana Drăghici-artist vizual
Alexandros Raptis -sunet
Denise Conn-Tubacu -montaj video / imagini din arhivă