Îngerul pantofilor în regia Ștefaniei Matei este un spectacol la granița dintre basm moralizator pentru copii și manifest critic la adresa adulților. Firul narativ oscilează între tonul blând al povestitorului și degetul arătător îndreptat cu subînțeles către cei ce uită să se bucure de lucrurile mărunte. Tatăl lui Simion, „contribuitor activ la sistemul național” fabrică „pantofi de calitate la prețuri prietenoase” pentru toată lumea. El se distanțează de fiul său, fiind preocupat cu afacerea sa, atât de necesară pentru omenire – „un om fără pantofi nu e sincer”, „un om fără pantofi va pune o barieră între el și restul lumii”, „un om fără pantofi va aduce în sapă de lemn mii de muncitori”. Se subînțelege din lanțul de înșiruiri că materialitatea este cea care impune o normalitate și nu omul. Dar ce te faci când apar cei care n-au nevoie de pantofi?

Un înger desculț reversează procesul de înstrăinare al tatălui de fiu. Arătându-i tatălui că viața se rezumă la mult mai mult decât îi permite să vadă mintea sa încețoșată, acesta reactivează latura afectivă, pierdută printre atâtea picioare de încălțat.

Există câteva momente ce par să vizeze politicul și care contrastează zadarnic cu poetica textului. Lozinca „fapte nu vorbe” care se strecoară chiar la începutul spectacolului te face pentru câteva momente să reanalizezi întregul mesajul.

Cele 50 de minute sunt presărate și cu scurte intervenții de teatru de umbre care smulg râsete, atât de la adulți cât și de la copii.

Dana Voicu este un povestitor captivant și crede cu tărie în fiecare cuvânt rostit. Muzica este, de asemenea, un element care sensibilizează, cu toate că nu are voioșia notelor pe care le regăsești de obicei în spectacolele pentru copii.

Teatrul Coquette din București propune un text emoționant și care se pliază extrem de bine pe povestitor. Potrivit copiilor și adulților deopotrivă, spectacolul reușește să acceseze latura introspectivă a celor mari și să stimuleze imaginația celor mici.

Diana Katharina