Oare câți dintre noi n-au judecat măcar o dată în viață o persoană de etnie rromă? Clișeele tipice le știm cu toții: fustele colorate cu buzunare pentru furăciuni și pălăriile cu boruri mari, semințele ca fel de mâncare preferat, pseudo-palatele cu turle, manelele și dedicațiile fără număr. Dar care este universul lor real, intim? Cum se conturează poveștile lor de viață? Ce înseamnă să fii femeie în comunitatea rromă?
Spectacolul Corp Urban al companiei de teatru feminist Giuvlipen aduce în atenția publicului povestea a patru femei de etnie rromă și relația acestora cu propriul corp, sau, mai bine zis, modul în care alții hotărăsc asupra utilității corpului lor. În lumea țiganilor se trăiește după reguli nescrise: femeile se mărită minore fiind, fac copii, devin de cele mai multe ori sclavele unor bărbați și se conformează cu analfabetismul.
Omul modern trăiește în depresie, suferă de anxietăți și se întreabă în fiecare zi cine este. Dar toate astea sunt un privilegiu, spune unul dintre personaje; femeia rromă nu își permite să-și pună această întrebare, destinul ei este trasat uneori chiar dinainte să se nască. În majoritatea cazurilor, ea se va transforma în carne de tun pentru vreun bărbat (neapărat de aceeași etnie).
Însărcinată și gata să nască, femeia rromă este tratată cu dispreț – toată lumea știe că „la ei” se fac copii pe bandă rulantă. Prostituata bătrână (de ani de zile în meserie) preferă să-și vândă corpul nu din plăcere, ci din obișnuință și pentru că nu știe să facă altceva. La doctor, femeia rromă este lăsată să aștepte, deși atât ea, cât și copilul ei sunt bolnavi. În cabinetul doctorului, consultația degenerează în jigniri (dacă n-ar mânca din gunoaie, nu s-ar fi îmbolnăvit). Prejudecățile și ignoranța nu ocolesc familia rromă, deși buzunarele medicilor sunt umplute cu bani. Pentru că nu știe să citească, socrul rrom semnează o foaie prin care confirmă că pacienta a refuzat îngrijirile medicale, cu toate că nu este adevărat. E clar, până și „Dumnezeu vine rar în mahala, i-o fi și lui peste mână”.
Fiecare din cele patru povești are câte un intro muzical compus din hashtag-uri care au rolul de a conduce spectatorul în universul ce urmează a fi dezvăluit. Corp urban este un spectacol despre trupul femeilor de etnie rromă raportat la realitățile unei societăți în care această categorie este marginalizată, dar și despre relația intimă cu propriul corp care, în lumea mahalalei, este (deseori!) o monedă de schimb devalorizată.
Diana Katharina
