AM I (VR)? Iată întrebarea.

„Mai nobil e să-nduri în cuget, oare, Săgeţi şi praştii ale-ursitei rele” decât să evadezi în realități… ireale? Cam așa stau lucrurile în virtual reality, unde apar multiple întrebări cu de două ori mai multe variante de răspuns. Debutul pandemiei, când au fost închise lacătele porților teatrelor ale altor instituții de cultură, a accentuat căutările și numeroși creatori și-au pus mai apăsat problema digitalului și au experimentat. Suficient cât să ne întrebăm – și ei, creatorii, și noi, publicul – despre noile maniere de a crea spectacolul și despre noile modalități de expresie.

După experiența instalației imersive realizate de Susanne Kennedy și Markus Selg mă întreb iar și iar dacă această nouă variantă ar putea deveni teatru. Posibilitățile unei astfel de lumi sunt, momentan, limitate doar de tehnologia de care dispunem. Ce se va întâmpla, totuși, cu publicul de teatru…VR? Va avea parte de acea experiență colectivă pe care o caută atunci când vine la teatru, sau acest concept trebuie redefinit? Și cine sunt actorii într-un astfel de univers? Pentru că, așa cum aflăm prin instalația imersivă I AM (VR), ceea ce vedem ar putea fi la fel de bine o plăsmuire a propriei minți. Astfel că, actorul, regizorul și scenograful sunt, de fapt, o singură entitate: privitorul.

Rămâne de văzut dacă și cât teren va câștiga VR-ul în lumea teatrului, cert e, însă, că e o senzație pe care merită să o guști măcar o dată. S-ar putea să nu-ți mai dorești să ieși din această lume nouă.

Jasmina Mitrici

Spectacole la Teatrul „Luceafărul” Iași »»»

Facebook Teatrul Luceafărul Iași »»»

Translate »