Teatrul „Luceafărul” – Activitate artistică 2015

Anul trecut, Teatrul „Luceafărul” a împlinit 65 de ani de activitate, iar 2015 a reprezentat un nou an de vârf pentru activitatea noastră artistică. Au fost susținute 396 de reprezentații (366 – la sediu, 30 – în deplasare) pentru copii și tineret, vizionate de 61.147 spectatori. Patru premiere și o reluare au menținut proaspăt afișul instituției. Dintre ele, Pisica verde de Elise Wilk, spectacol pentru adolescenți realizat de Bobi Pricop, a adunat un număr remarcabil de cronici și a adus în sala noastră mare juriul UNITER, în atenția căruia a intrat. Trupa a participat la trei festivaluri în țară (Galați, Piatra Neamț, București), din care două internaționale (Galați, București), și la trei în străinătate (Huesca-Binefar-Spania, Varșovia-Polonia, Chișinău-Republica Moldova) și a întreprins un amplu turneu în Spania și Portugalia. Unicul festival cu această identitate din România, unul dintre puținele de asemenea amploare internațională de acest gen din România, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr a fost clasat Festival European, de către Asociația Europeană a Festivalurilor cu sediul la Bruxelles. Teatrul „Luceafărul” a fost prezent și în presa din străinătate, în publicații din Austria (Aurora Magazin), Polonia (Agora.Pl) și pe site-ul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC), unde a fost semnalat volumul bilingv Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente/The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories, coordonat de criticul de teatru Oltița Cîntec. Sunt numai câteva dintre realizările care au marcat din punct de vedere artistic anul 2015 la Teatrul Luceafărul Iași, despre care găsiți detalii mai jos.

PREMIERELE au fost:

Sala mare

POVESTEA UNUI OM LENEȘ după Ion Creangă. Dramatizarea și regia – Constantin Brehnescu, scenografia – Viorica Perju, muzica – Radu Ștefan, distribuția- Doina Iarcuczewicz, Iulia Deloiu Trif, Raluca Pintilie, Ionela Arvinte, Carmen Mihalache, Toma Hogea, Viorel Vârlan, Gigi Șfaițer, Cătălin Cucu, Cristian Gheorghiu, Paul Sobolevschi.

PISICA VERDE de Elise Wilk. Regia Bobi Pricop, scenografia Irina Moscu, distribuție Dragoș Maftei, Ioana Corban, Alex Iurașcu, George Cocoș, Carmen Mihalache, Camelia Dilbea. Spectacolul pentru adolescenți utilizează în premieră absolută în România sistemul silent disco. Spectacolul a intrat și în atenția juriului de nominalizări al UNITER, care l-a insderat pe lista lui de interes și a venit să-l vadă.

HARAP ALB după Ion Creangă. Dramatizare Călin Ciobotari, regia Ion Ciubotaru, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Radu Ștefan, distribuție Doina Iarcuczewicz, Viorel Vârlan, Gigi Șfaițer, Liliana Mavriș Vârlan, Ioana Iordache, Gabriel Lazăr, Paul Sobolevschi, Cristian Gheorghiu, Aurelian Diaconu, Cătălin Cucu, Ionela Arvinte, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Gabriela Andrei.

Sala mică

HANSEL ȘI GRETEL după Frații Grimm. Regia este semnată de Ion Ciubotaru, după o idee de Oltița Cîntec, dramatizare Ramona Iacobuțe, obiecte scenice Constantin Butoi, distribuție Carmen Mihalache, Alex Iurașcu, Liliana Mavriș Vârlan, George Cocoș.

Reluări

Sala mare – CRĂCIUNUL JUCĂRIILOR 3. LA ȘCOALĂ de Dan N. Doboș, regia Ion Ciubotaru, scenografia Viorica Perju, muzica Radu Ștefan, cu Ioana Iordache, Ionela Arvinte, Paul Sobolevschi, Gabriela Andrei, Elena Zmuncilă, Carmen Mihalacge, Iulia Deloiu Trif, Raluca Pintilie.

 

PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI

În țară

Festivalul Gulliver Galați, cu spectacolul Kajtus, vrăjitorul după Janusz Korczak, care a obținut Premiul pentru scenografie (Marika Wojkekowska).

Festivalul de Teatru Pledez pentru Tine(ri) Piatra Neamț, cu spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, invitat special în închiderea celei de-a XXVII-a ediții a manifestării.

Festivalul ImPuls București, cu spectacolul Pisica verde de Elise Wilk.

 

În străinătate

Festivalul Imaginaria Huesca Binefar SpaniaCapra cu trei iezi/ Los tres cabritillos după Ion Creangă și O harababură!/ Un Lio!  după Ion Sava. Spectacolele au făcut parte dintr-un focus special rezervat românilor, focus în care a mai fost inclus și AnimEst, cu câteva filme de animaţie. Festivalul Imaginaria este o reuniune concentrată asupra teatrului de animaţie în toate formele sale şi „imaginilor în mişcare”

Festivalul Korczak Varșovia Polonia,  Kajtus vrăjitorul după Janusz Korczak

Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși Licurici, Chișinău, cu spectacolul Peștișorul de aur după A.S. Pușkin.

 

TURNEE ÎN STRĂINĂTATE

Cu sprijinul Institutului Cultural Român, spectacolul Motanul încălțat a avut un turneu în Republica Moldova fiind prezentat la Cahul, Leova și Hâncești, în luna mai.

În colaborare cu ICR București și ICR Madrid, spectacolele  Capra cu trei iezi/ Los tres cabritillos după Ion Creangă și O harababură!/ Un Lio!  după Ion Sava au fost prezentate în cel mai amplu turneu internațional în Spania, în comunitățile românești și spaniole din Astigarraga, Gernika, Tolosa, Malaga, Cordoba, Rociana del Condado, Torrejon de Ardoz, Arganda del Rey, Madrid-Coslada, Zaragoza. 13 reprezentații ale Caprei cu trei iezi după Ion Creangă și altele trei cu O harababură după Ion Sava au fost jucate în fața a aproximativ 4800 de spectatori, în intervalul 22 mai-13 iunie. San Sebastian – Astigarraga (Kultur Etxea), Gernika (Teatro Antzokia), Madrid Coslada (Centro Cultural „Margarita Nelken”), Arganda del Rey (Auditorio „Montserrat Caballe”), Torrejon de Ardoz (Teatro Municipal „Jose Maria Rodero”), Malaga (Auditorio La Caja Blanca), Cordoba (Salon de Actos de la Diputacion), Rociana del Condado (Caseta Municipal del Ayuntamiento), Zaragoza (Centro Civico „Teodoro Sanchez Punter”) și Huesca Binefar (Teatro Los titiriteros) au fost locurile unde povestea lui Ion Creangă și „pantomima cu zgomote” a lui Ion Sava i-au încântat atât pe cei mici, cât și pe cei mari, atât pe spanioli, cât și pe românii din diaspora. Spectacolele s-au jucat în spaniolă, în română, iar în Țara Bascilor publicului i s-a tradus în limba bască. Peste tot, reprezentanții autorităților locale au fost prezenți și și-au prezentat salutul, bucurându-se să afle lucruri inedite despre cultura română via teatrul pentru copii și tineret. Capra cu trei iezi mai fusese în turneu și acum doi ani, tot în colaborare cu ICR București și ICR Madrid, în alte localități spaniole, iar succesul de-atunci s-a aflat la baza revenirii și la dezvoltarea proiectului.

 

În Portugalia am jucat, cu sprijinul ICR Lisabona, spectacolul Capra cu trei iezi. La Lisabona, spectacolul a fost inclus în programul special al Ambasadei ocazionat de Ziua Românilor de Pretutindeni. Locația a fost Muzeul Lisabonei, iar sala Alveola s-a dovedit și ea neîncăpătoare pentru mulțimea de puști curioși și părinți care doreau să-și amintească de acasă și de copilărie prin intermediul teatrului. Prezent la manifestare, Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tâlvăr, menționa ulterior, în cadrul unei emisiuni televizate în România la Digi 24, prezența ieșeană la Lisabona. Ecouri pozitive ale întregului turneu hispanic au fost difuzate pe TVR Internațional și Radio România Internațional.

 

PREMII

La Festivalul Gulliver Galați, spectacolul Kajtus, vrăjitorul după Janusz Korczak a fost laureat cu Premiul pentru scenografie (Marika Wojkekowska).

 

FESTIVALUL „HAI LA TEATRU!”

Pentru a IX-a oară, Teatrul “Luceafărul” Iaşi a organizat Festivalul “Hai la teatru!” – festival concurs al trupelor din şcolile şi liceele judeţului şi oraşului Iaşi, în perioada 25-26 martie 2015, manifestarea însemnând în cifre  61 de trupe din județul Iași pregătite de 86 de coordonatori, însumând 697 de elevi-artiști. 34 de trupe provin din orașul Iași, celelalte funcționând la Tg Frumos, Rediu-Ruginioasa, Pașcani, Țibănești, Horlești, Românești, Hodora, Victoria, Mogoșești, Popricani, Răducăneni, Ruși-Belcești, Miroslava, Hârlău. Pentru prima oară, au venit la Festival micii artiști din Românești, trupele  „Ioanid” și „Răzeșii” de la Școala care poartă numele poetului Ioanid Romanescu. Pentru a noua oară a evoluat în concurs trupa „Antract” de la Școala gimnazială Popricani, coordonată de prof Vasiliu Gabriela. Tot participanți de cursă lungă sunt și trupele de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, „Mooz” și „Les Apos”, coordonate de prof. Mira Cucinschi, care utilizează teatrul școlar ca mijloc de exersare a limbii franceze și care au un palmeres internațional extraordinar.

 

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI)

Ediția a VIII-a, „Tânărul artist român” (4-9 octombrie)

 

Asociația Europeană a Festivalurilor (EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe) a acordat Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) organizat de Teatrul Luceafărul, label-ul de FESTIVAL EUROPEAN. Organizatorii au aplicat anul trecut la această „etichetă”, trimițând documentația aferentă, iar juriul european alcătuit din experți internaționali  a evaluat evenimentul conform unei grile cu criterii valorice și l-a  apreciat demn de o asemenea titulatură. FITPTI este membru al platformei EFFE, o rețea a evenimentelor de gen cu calitate artistica de top, o rețea cu reprezentanți din 31 de țări europene care, cum se menționează în documentele organizației, „dezvoltând sentimentul comunitar și creativitatea în interiorul continentului, fac Europa un loc mai bun”.

Eveniment unic în țară și regiune prin identitatea sa, singurul festival internațional de artele spectacolului din jumătatea de Est a României, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPT) își concentrează atenția asupra publicului cu sufletul tânăr. Diminețile sunt consacrate celor mici, serile sunt ale tinerilor și adulților. Evenimentul a fost  plasat în acest an sub genericul „Tânărul artist român”.

După un PROLOG spectaculos, susținut de Ada Milea și trupa Teatrului Național Cluj Napoca, cu Apolodor după Gellu Naum, 25 septembrie, pentru care sala mare a Teatrului Luceafărul s-a dovedit neîncăpătoare, iar aplauzele nu mai conteneau, sâmbătă, 3 octombrie, a fost ziua de showcase a Teatrului Luceafărul, organizatorul evenimentului. Au fost susținute reprezentații cu cele mai noi și mai moderne producții ale trupei: HANSEL SI GRETEL, un spectacol de storytelling și teatru de obiecte, iar seara, premiera PISICA VERDE de Elise Wilk. Onorând focusul festivalului, proiectul acestui spectacol pentru liceeni și studenți le-a fost încredințat tinerilor creatori Bobi Pricop, regizor asociat al FITPTI, și scenografei Irina Moscu. După ce în luna august s-a aflat la Edinburgh Fringe Festival, cu spectacolul Ashes Afar, Bobi Pricop a lucrat la Iași, unde a pregătit un nou proiect. Bobi Pricop a optat pentru un text inspirat din viața și preocupările tinerilor: Pisica verde de Elise Wilk.  Din echipa artistică  fac parte scenografa Irina Moscu și actorii Dragoș Maftei, Ioana Corban, Alex Iurașcu, George Cocoș, Carmen Mihalache, Camelia Dilbea, tinerii artiști utilizând o manieră complet inedită în România de punere în scenă,  sistemul silent disco. Practic, realizatorii au recreat în scenă un club, care condensează prin forme, linii și culori o întreagă comunitate, cea în care trăiesc și trebuie să descopere lumea matură adolescenții Dani, Bianca, Boogie, Robert, Roxana și Flori. Spectatorii vor deveni participativi, întrucât fiecare va avea posibilitatea să-și aleagă locul unde stă, va putea să se mute în timpul spectacolului, va putea opta ce anume să privească și, mai ales, ce să asculte. Fiecare spectator va primi la intrarea în acest spațiu în care se află foarte aproape de actori, printre ei, o cască audio prin intermediul căreia va putea interveni în privința receptării.

În cifre, ediția a 8-a a FITPTI a însemnat 8 zile de spectacole de teatru, dans, umbre, pantomimă, 30 de spectacole susținute de peste 400 de artiști din 24 de companii teatrale din România (Teatrul Național Sibiu, Teatrul Nottara, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, ARPAS, Compania Hopa Trop, Teatrul Puck Cluj, Teatrul Gong Sibiu, Teatrul Colibri Craiova, Teatrul Gulliver Galați, Țăndărică București, Teatrul Excelsior București), și  alte 12 țări (Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Norvegia, Polonia, Marea Britanie, Portugalia, Croația).

Au fost, de asemenea, 3 spectacole-lectură în premieră: Asparagus de Gianina Cărbunariu, Rumoare în ape de Marco Martinelli, și Pescărușul de Boris Akunin. Centenarul Kantor a însemnat proiecția a 3 filme-înregistrare a spectacolelor realizate de acest mare regizor care a marcat evoluția artelor în secolul trecut: Clasa moartă, Wielopole, Wielopole și Astăzi este ziua mea. Ateliere de improvizație pentru liceeni francofoni au fost îndrumate de Laurent Vincent, de la Universitatea Paris 13, care a susținut și o conferință – Improvizația teatrală, metodă de actorie. Nu au lipsit lansările de carte. Printre alte titluri, a fost lansată prima antologie de piese de teatru românești contemporane traduse în limba germană, Machtspiele Neue Theaterstücke aus Rumänien (editor Irina Wolf, Theater der Zeit Berlin, seria Dialog). A fost prima lansare în România, după Berlin și Viena. Un volum colectiv bilingv (română, engleză) a fost conceput de teatrologul Oltița Cîntec pentru a ilustra la nivel teoretic focusul FITPTI: Tânărul artist de teatru. Istorii  românești recente/The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories. Actorul Florin Piersic jr a lansat volumul II din Opere cumplite.

Performanțele deosebite al trupei de la „Luceafărul”, unele dintre ele de excepție, unice nu numai la nivelul Iașului, ci și al țării, sunt rezultatul unui proiect asumat de întreaga echipă, gândit ca un concept de misiune și pus în practică cu pasiune, talent și efort. 

Director artistic,
Oltiţa Cîntec

Translate »