Pisica verde, din nou la drum în festivaluri

Spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, realizat de regizorul Bobi Pricop (nominalizat la Premiile UNITER pentru Regie pentru această creație) și scenografa Irina Moscu cu trupa Teatrului Luceafărul Iași (în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2015, al cărei artist asociat a fost Bobi Pricop), pornește din nou pe drumuri de festival.  Luni, 26 septembrie, Ioana Natalia Corban, Dragoș Maftei, Carmen Mihalache, George Cocoș, Alex Iurașcu și Camelia Dilbea vor juca în cadrul TeenFest organizat la București de Teatrul Excelsior. Înainte de spectacol, criticul de teatru Cristina Rusiecki va prezenta volumul colectiv coordonat de Oltița Cîntec, Carte cu Pisica verde/ Book with the Green Cat, recent editat de Teatrul Luceafărul, la editura Timpul. Coordonatoarea  lucrării spune că „este o lucrare de însoțire a unui spectacol. O practică livrescă mai puțin, spre deloc, practicată în România, tipul acesta de apariție editorială e important. Pe de o parte, întrucât prin textele și fotografiile reunite între coperte sfidează fragilitatea teatrului, a acestei forme de artă vie care există exclusiv atât cât durează o reprezentație. Teatrul rămâne un spectator prin emoții și amintiri, dar e lipsit de concretețe, nu supraviețuiește timpului real. De aceea, cărțile sunt necesare: ele garantează memoria unui spectacol chiar după ieșirea de pe afiș și inevitabila casare. Îl arhivează. Pe de altă parte, o carte precum aceasta e utilă deoarece oferă spectatorilor o perspectivă care lărgește spațiul scenei, arătând, din culisele pregătirii unei producții,  câtă muncă și frământare există înainte ca premiera să o lanseze la public.” Fotografiile îi aparțin artistului Adi Bulboacă.

De la București, Pisica verde va merge la Timișoara, la Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde va putea fi văzută de două ori, în data de 29 septembrie. Asumîndu-și direcțiile stabilite prin programul propus pentru Capitala Europeană a Culturii 2021, FEST-FDR 2016 propune un eveniment plasat sub semnul urgenței și, în egală măsură, al diversităţii. Și în orașul care a cîștigat recent statutul de Capitală Europeană a Culturii, va fi lansat volumul bilingv Carte cu Pisica verde/ Book with the Green Cat. Prezentarea va fi făcută de criticul de teatru Daniela Șilindean.

Revenită la Iași, Pisica verde va evolua din nou, în showcase-ul Teatrului Luceafărul din 5 octombrie, la ora 19, prefața Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr (FITPTI), ediția a IX-a, „neliniștile prezentului” (6-12 octombrie). Va fi un eveniment care aduce la Iași peste 400 de oameni de teatru din 17 țări, în spectacole, lecturi publice, dezbateri, conferințe, întâlniri, filme etc. Programul integral al evenimentului poate fi găsit pe site-ul www.luceafărul-theatre.ro și pe pagina de Facebook a FITPTI și a Teatrului Luceafărul. Biletele pot fi achiziționate online (www.bilet.ro) sau de la casieria Teatrului.

Pisica verde, din nou la drum în festivaluri

Translate »