Kajtus, vrăjitorul va fi prezentat la Varșovia

Spectacolul Kajtus, vrăjitorul după Janusz Korczak este o coproducție a Teatrului Luceafărul Iași cu Institutul Cărții Cracovia și Institutul Polonez București și a fost realizat de o echipă de creatori polonezi (regia Konrad Dworakovski, scenografia Marika Wojciechowska, muzica Piotr Klimek, designul video Michal Zielony, coregrafia Jacek Owczarek), cu actorii instituției ieșene (George Cocoș, Beatrice Volbea, Ioana Iordache, Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vârlan, Dumitru Georgescu, Ionela Arvinte, Ionuț Gânju, Aurelian Diaconu). Konrad Dworakowski este unul dintre cei mai talentați regizori polonezi din generația tânără. A lucrat în teatre din Varșovia, Cracovia, Wrocław, Lodz etc., fiind laureat cu Premiul „Masca de Aur” acordat de criticii polonezi, Premiul pentru cea mai bună regie, la Festivalul de Teatru din Opole. Stilul său ilustrează perfect noțiunea de artă pentru întreaga familie, practicând un teatru vizual, metaforic, inteligent, subtil. Realizat în alb și negru, Kajtus, vrăjitorul realizează un decupaj minimalist din romanul cu același nume, un clasic al literaturii poloneze pentru tineret, combinând coregrafia, muzica, imaginea video într-un spectacol de o modernitate evidentă.

Între 3-14 octombrie, la Varșovia are loc cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „Janusz Korczak”, organizat de ASSITEJ Polonia. Spectacolul ieșenilor a fost selectat în programul prezentei ediții alături de producții din Spania, Slovacia, Israel și Polonia (Cracovia, Varșovia, Lublin, Wroclaw, Poznan). Festivalul Korczak s-a orientat în mod special către noile forme de expresie artistică, prezentând genuri diverse de artele spectacolului, formule inovative, urmărind programatic noile tendințe.

Kajtus, vrăjitorul este programat marți, 13 octombrie, la Teatrul Powszechny.

Director artistic
Oltița Cîntec

Kajtus, vrăjitorul

 

Kajtus, vrăjitorul

Kajtus, vrăjitorul

Kajtus, vrăjitorul

Kajtus, vrăjitorul

Translate »