Începe FITPTI!

Ediția a 8-a • Focus TÂNĂRUL ARTIST ROMÂN • 8 zile de evenimente de artele spectacolului, un prolog și un showcase 30 de spectacole • peste 400 de oameni de teatru • 24 de companii teatrale din România și din alte 12 țări • o medie de 5 evenimente de zi

Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pt Publicul Tânăr Iași (FITPTI), eveniment etichetat cu prestigiosul label „festival european” acordat de EFA (Asociația Europeană a Festivalurilor), va avea loc în acest an între 4-9 octombrie. Prezenta ediție va avea drept focus „Tânărul artist român”. Directorul artistic al FITPTI, criticul de teatru Oltița Cîntec, precizează că „scopul prezentei ediții a FITPTI e să cartografieze sinoptic o realitate cu zonele ei forte și zonele ei slabe. Să identifice tendințe, să fie utilă celor care, cu siguranță, măcar o dată s-au întrebat «și acum, ce fac?». La un moment dat, cu toții ne-am aflat în acest punct. Fiecare trebuie să înceapă de undeva, are nevoie, mai ales la primii pași, de sprijin faptic. Preocuparea pentru soarta tinerilor echivalează cu girarea viitorului, iar investiția în ei înseamnă că ne interesează ce va fi.”

După un PROLOG spectaculos, susținut de Ada Milea și trupa Teatrului Național Cluj Napoca, cu Apolodor după Gellu Naum, 25 septembrie, pentru care sala mare a Teatrului Luceafărul s-a dovedit neîncăpătoare, iar aplauzele nu mai conteneau, sâmbătă, 3 octombrie, va fi ziua de showcase a Teatrului Luceafărul, organizatorul evenimentului. Vor fi susținute reprezentații cu cele mai noi și mai moderne producții ale trupei: ora 11, HANSEL ȘI GRETEL, un spectacol de storytelling și teatru de obiecte, iar seara, de la ora 17 și 19, premiera PISICA VERDE de Elise Wilk. Onorând focusul festivalului, proiectul acestui spectacol pentru liceeni și studenți le-a fost încredințat tinerilor creatori Bobi Pricop, regizor asociat al FITPTI, și scenografei Irina Moscu.

În cifre, ediția a 8-a a FITPTI înseamnă 8 zile de spectacole de teatru, dans, umbre, pantomimă, 30 de spectacole susținute de peste 400 de artiști din 24 de companii teatrale din România (Teatrul Național Sibiu, Teatrul Nottara, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Timișoara, Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, ARPAS, Compania Hopa Trop, Teatrul Puck Cluj, Teatrul Gong Sibiu, Teatrul Colibri Craiova, Teatrul Gulliver Galați, Țăndărică București, Teatrul Excelsior București), și  alte 12 țări (Franța, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Norvegia, Polonia, Marea Britanie, Portugalia, Croația).

Vor fi, de asemenea, 3 spectacole-lectură în premieră: Asparagus de Gianina Cărbunariu, Rumoare în ape de Marco Martinelli, și Pescărușul de Boris Akunin. Centenarul Kantor va însemna proiecția a 3 filme-înregistrare a specacolelor realizate de acest mare regizor care a marcat evoluția artelor în secolul trecut: Clasa moartă, Wielopole, Wielopole și Astăzi este ziua mea. Ateliere de improvizație pentru liceeni francofoni vor fi îndrumate de Laurent Vincent, de la Universitatea Paris 13, care va susține și o conferință – Improvizația teatrală, metodă de actorie. Nu vor lipsi lansările de carte. Printre alte titluri, va fi lansată prima antologie de piese de teatru românești contemporane traduse în limba germană, Machtspiele Neue Theaterstückeaus Rumänien (editor Irina Wolf, Theater der Zeit Berlin, seria Dialog). Un volum colectiv bilingv (română, engleză) a fost conceput de teatrologul Oltița Cîntec pentru a ilustra la nivel teoretic focusul FITPTI: Tânărul artist de teatru. Istorii  românești recente/ The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories. Actorul Florin Piersic jr își va lansa volumul II din Opere cumplite.

Organizatorii au conceput și pentru acest an o serie foarte bogată, densă de evenimente, o medie de 5 evenimente pe zi, ziua cea mai plină fiind joi, 8 octombrie, când publicul și specialiștii vor avea de ales între nu mai puțin de 8 evenimente. Informații detaliate se găsesc pe pagina web cu programul FITPTI, pe conturile de facebook ale Teatrului și Festivalului. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Luceafărul (de marți până sâmbătă între 10-14 si 18-19, duminică 9-13, și cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol), de la Stud Pass (Iulius Mall) și online www.bilet.ro. Prețul unui bilet întreg este 30 lei; elevii, studenții, pensionarii și somerii beneficiază de bilete cu 10 lei.

FITPT, ediţia a VIII-a, 4-9 octombrie 2015 • focus TÂNĂRUL ARTIST ROMÂN

FITPT, ediţia a VIII-a, 4-9 octombrie 2015 • focus TÂNĂRUL ARTIST ROMÂN

Translate »