Hansel și Gretel, storytelling și teatru de obiecte

Ultima premieră a acestei stagiuni la Teatrul Luceafărul Iași este un spectacol la sala mică realizat după cunoscutul basm al Fraților Grimm, Hansel și Gretel. Varianta propusă publicului, a cărui regie este semnată de Ion Ciubotaru, după o idee de Oltița Cîntec, este o formulă de spectacol inedită pentru echipa artistică a teatrului ieșean. Ea combină storytelling-ul cu animația de obiecte, într-o reprezentație în care interpreții sunt deopotrivă naratori și personaje. Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vîrlan, Alex Iurașcu și George Cocoș vor nara, cu mijloace specifice teatrului de animație modern, întâmplările celor doi frați rătăciți în pădure. Echipa de creatori a lucrat într-o strânsă colaborare, stârnirea creativității și apariția ideilor fiind stimulate de tehnici de improvizație colectivă.

Regizorul Ion Ciubotaru a creat „un spectacol de improvizație, în care imaginația privitorului e pusă serios la treabă. Am vrut un spectator activ, care, văzând spectacolul, să își facă propria poveste. De data aceasta am renunțat la păpuși în accepția lor tradițională și am apelat la obiecte, care își părăsesc latura utilitară și capătă valențe teatrale. Vrem să demonstrăm că în teatru ficțiunea e cel mai important lucru și că, dacă visăm, putem facem teatru din orice, cu orice.”  Montarea are și o latură pedagogică importantă, pentru că, finalmente, fiecare basm conține importante elemente educațioanale.

Textul de spectacol este scris de Ramona Iacobuțe, jurnalist cultural foarte apropiat de arta teatrală, care debutează acum în postura de autor al dramatizării: „Am mers pentru prima dată la teatru la 7 ani și am simțit că a coborat o vrajă asupra mea. De atunci, cochetez cu aceasta lume, ca spectator, critic amator și, mai nou, ca scriitor. Dramatizarea acestei povești mi-a testat cea mai prețioasă dintre calitățile pe care trebuie să le aibă un scriitor – capacitatea de a spune și a respune povești la nesfîrșit. Am intrat în lumea lui Hansel si Gretel și, împreună cu actorii, cu regizorul și cu scenograful, am respus o poveste. Bucuria aceea în stare pură de la 7 ani a revenit!”

Obiectele scenice sunt realizate de Costantin Butoi, sculptorul de păpuși de la Teatrul Luceafărul, artist inventiv care acum s-a aflat într-o nouă misiune, de a identifica și adapta scenic obiecte banale cu potențial artistic.

Avanpremiera și premiera Hansel și Gretel sunt programate duminică, 28 iunie, ora 10, respectiv 11,30, la sala mică a Teatrului Luceafărul. Prețul unui bilet este 10 lei (online – www.bilet.ro sau la casieria teatrului).

Director artistic,
Oltița Cîntec

 

Hansel și Gretel

Hansel și Gretel

Hansel și Gretel

Hansel și Gretel

Hansel și Gretel

Hansel și Gretel, storytelling și teatru de obiecte

Hansel și Gretel, storytelling și teatru de obiecte

Hansel și Gretel, storytelling și teatru de obiecte

Programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, ediţia a X-a „Orizonturi”, 5-12 octombrie 2017

Pentru prima oară în România, celebra companie a lui Peter Schumann, Bread and Puppet Theater, va juca exclusiv la Iași basic byebye cantastoria extravaganza, scriind istorie teatrală. detalii aici ==>
Translate »