Nu, nu e voie să visezi

Am intrat în sala care părea că răsuflă alături de scenă de cel puțin un veac și jumătate. M-am simțit ca pe un alt continent! Unul mai bun. Culori, veselie, voioșie, cântec, voci și multe, multe instrumente, chitare, bongosuri, tobe, papagali de plastic în colivie cu luminițe, clopoțele, bare de spună pentru înot, oale, tigăi, capace și încă pe atât – nu le pot epuiza pe toate, nu mă ajută memoria. Și povestea unui copil, specialul, nereușitul, oaia neagră, DIFICILUL. Copilul care visează, copilul care îndrăznește e același care ne face viața grea, nouă, tuturor, profesori, părinți, frați, colegi. Nu mai visa, Peter, că lumea se va opri din învârtit și ne putem trezi cu toții că… ăăă și că… exact!

De fapt, nu a fost doar despre el, ci despre o vastă tipologie de copii, de etichetați, căci nu se mai pot spune altfel lucrurile pe nume. Câteva (ne)reușite de parenting, copilul stresat acasă, copilul stresat la școală, bătăușul, fricosul, curajosul. Trei doamne profesoare, noroc cu ele, că au mai ridicat un pic tonul în vacarmul general și ne-au explicat cum stau lucrurile în viață, adică exact așa: copilul se cataloghează după mutră, părinți, jobul acestora din urmă și uneltele dramatice din dotare (plâns, lingușeală, șmecherie). Evident că nu a lipsit nici elevul de serviciu care ștergea periodic tabla, nici surioara răsfățată, nici bătrâna pisică a familiei, nici mama care face artă de pe scaunul ei din bucătărie, cu cratița, peria, oftaturile și ce mai are ea la îndemână, în timp ce tatăl cântă la chitară, îmbrăcat frumos în pijamalele călcate și apretate.

A fost un spectacol plin, frumos, colorat, căruia nu i-am putut găsi vreun cusur, exclusiv cântat, și jucat cu profesionalism și încântare. Cu așa desfășurare de forțe, mi-ar fi putut vinde orice. M-au vrăjit actorii, decorul, cântecele, textele și publicul ieșean despre care ai crede că este plătit să se implice cu atâta entuziasm în spectacolele de teatru. Eu nu am mai văzut copii și părinți atât de dezinhibați și curioși ca aici. Unde ați fost la școală?

Carmen Tărniceru

Translate »