Lecția de conștientizare

Ajung în foaierul casei cu coloane din Iași și casc ochii către o femeie cu atitudine și haine cum mai văzusem doar la Biserica Baptistă din Piața Traian din Timișoara, când eram mică și nu aveam altceva mai bun de făcut de sărbători decât să mă duc la adunare. Lipea afișe cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, mi s-a părut un pic tardiv, dar who am I to judge? Oricum, avea o tactică de România lucrului bine făcut, am privit-o admirativ și disprețuitor în același timp. Apoi am uitat-o. Am intrat în sala unde urma să înceapă În numele tatălui (Asociația Art No More București) și m-am așezat pe unul dintre scaunele pregătite pentru spectatori. S-a făcut liniște. Liniștea de dinaintea începerii. Pe ușă intră însăși doamna cu afișele. Am mijit ochii spre ea din nou. Hai, frate! Până ce a început să ni se confeseze despre viață, dumnezeu, diversitate. Ooooops!

Ce a urmat, m-a lăsat paf. Diferite confesiuni monolog ale unor personaje cu frică de dumnezeu, aparținătoare mai multor culte, bine integrate în comunitatea care i-a format sau primit, un spectacol care pare devised, deși replicile sunt scrise folosind tehnica verbatim, pe baza interviurilor realizate de scriitoarea Elena Vlădăreanu, care a realizat textul și documentarea. Confesiuni sensibile despre viața personală, spiritualitate, homosexualitate, mărturii care copleșesc spectatorul și îl îndeamnă spre introspecție, ale unei categorii de oameni  disprețuiți în general de hipsteri, de artiști și de vizionarii prezentului, atât de prinși în propria lor modernitate, încât uită de calitatea umană a celuilalt, a dreptcredinciosului care devine, pentru ei, barbar. Textul m-a zdrobit și m-a reparat și posibil să-mi fi moșit doi-trei pui de neuroni (credeți-mă, un plus covârșitor de capital), m-au impresionat actorii, au fost atât de buni că i-am iubit și i-am urât și m-au convins. Da, am greșit atâta timp, și credincioșii sunt oameni! Dragi progresivi ai vremurilor noastre, mergeți de-l vedeți!

Carmen Tărniceru

Translate »