Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr a început pentru mine cu o zi în avans. Sau măcar cu 17 ore, plus întârzierea de rigoare, care a trecut bine de sfertul academic, cum mă și așteptam de altfel din partea CFR-ului. Folosirea în aceeași propoziție a cuvântului „academic” și CFR mă zgârie la ureche, dar o las, că era totuși vorba de acceleratul de Iași (pentru mine, că pentru publicul ieșean e cel de Timișoara). Direct din gară, am aterizat la hotel Moldova, apoi în foyerul teatrului „Luceafărul”, unde m-am jucat și am fost jucată prin/cu/pe instalația Ciclofonii. Am pedalat și, în loc de curent, am făcut muzică. M-am simțit ca-n trenul proaspăt părăsit și mi-am dat seama că, pedalând, aș fi obținut poate același timp pentru parcurgerea distanței. Similaritățile sunt multiple. Vântul, efortul, același loop muzical nesfârșit pe toată perioada călătoriei, oboseala, inconfortul, deranjantul celălalt. Și că, asemenea expoziției, și CFR-ul e o artă. Mulțumesc pentru invitație și pentru ce îmi oferă acest festival. Încă dinainte de a începe!

Carmen Tărniceru